Incendiu la Zătreni. Acoperișul unei case s-a făcut scrum


• proprietara a suferit un atac de panică
Serile trecute, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Zătreni. Până la stingerea incendiului, au ars: acoperișul casei, construit din lemn cu învelitoare din țiglă, pe o suprafață de circa zece metri pătrați; mobilierul dintr-un dormitor; tavanul pe circa opt metri pătrați; trei uși și cinci ferestre. A fost necesară intervenţia echipajului SAJ pentru acordarea primului ajutor calificat la un atac de panică suferit de proprietara casei. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este intrarea în contact a jarului, căzut din mijlocul de încălzire, cu materialele combustibile.

Recomandările pompierilor

Pentru prevenirea unor situații asemănătoare, trebuie respectate următoarele reguli:
• se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
• în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala, combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 cm;
• depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
• cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.