Incendiu la o locuință din Glăvile


• cauza: jarul din sobă, căzut pe podea

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” Vâlcea au intervenit, în data de 14 octombrie, la ora 21.17, pen­tru stingerea unui incendiu pro­dus în gospodăria unei femei din comuna Glăvile. Flăcările s-au declanșat în interiorul locuinței unde au ars: elemente de mobilier din două camere, două uși, două ferestre, precum și alte obiecte de uz gospo­dăresc aflate în interior.
De asemenea, s-au degra­dat prin afumare pereţii din cele două camere ale locuinţei. După aproximativ o jumătate de oră de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri din apropiere. Cercetările prelimi­narii arată că incendiul s-ar fi declanşat de la jarul din sobă căzut pe podea.
Având în vedere faptul că sezonul rece a început, iar cetăţenii folosesc sistemele de încălzire, recomandăm să se ţină cont de următoarele măsuri de prevenire: se interzice folo­sirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvi­zaţii, supraalimentate cu com­bus­tibili sau nesupravegheate; depozitarea materialelor com­bus­tibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă; în faţa uşiţei de alimen­tare a sobei pardoseala combus­tibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiu­nile de minim 70X50 cm; cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.