Încasarea sumelor reprezentând prejudiciul în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală


Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558/08.08.2012, a fost publicat Ordinul viceprim-ministrului, ministrului Finanţelor Publice nr. 1.076/2012 privind încasarea sumelor reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit prevederilor actului normativ menţionat mai sus, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, pentru încasarea sumelor reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, se deschide la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora se află domiciliul învinuitului/inculpatului contul 50.86.09 „Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005” codificat cu codul de identificare fiscală al acestuia. Contul se deschide la solicitarea organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Sumele încasate în acest cont se transmit zilnic de unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în sistem informatic, organelor fiscale.

Sumele care se află în conturile deschise la instituţiile bancare, depuse de persoanele care au calitatea de învinuit ori inculpat în cauze având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, pot fi transferate în contul menţionat mai sus.

Procedura de distribuire sau restituire în conturile, respectiv din conturile de venituri bugetare corespunzătoare a sumelor încasate în contul 50.86.09 „Disponibil din sume încasate reprezentând prejudiciul cauzat şi recuperat în condiţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005” se va aproba prin Ordin al preşedintelui ANAF, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.