În Vâlcea, 14 comune înscrise la Cupa Satelor


Inaugurată pe 1 octombrie și organizată de Federaţia Română de Fotbal, cu sprijinul AJF-urilor din ţară şi a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, „Cupa Satelor” la fotbal pentru copii Under 13 se doreşte a fi o acţiune pentru descoperirea tinerelor talente fotbalistice şi promovarea sportului rege în mediul rural. Județul Vâlcea s-a înscris în această inedită competiție cu 14 echipe din Făurești, Laloșu, Păușești Măglași, Vlădești, Budești, Valea Mare, Vaideeni, Alunu, Dăești, Zătreni, Sinești, Stoilești, Mihăești și Cernișoara. Doljul are cele mai multe echipe la startul competiției, în total 64.
Cupa Satelor, destinată copiilor născuţi după 1 ianuarie 2006, va avea o fază regională şi una naţională, premiul pentru echipa câştigătoare va consta în deplasarea lotului, împreună cu antrenorul şi primarul comunei, alături de echipa naţională de fotbal a României, la o partidă disputată în deplasare. Costurile legate de transport, cazare, masă şi acces la meci vor fi suportate de Federația Română de Fotbal.
Informații oferite de către Alina Păunoiu (foto), OJFIR Vâlcea.