În urma ploilor din 10 iulie, Oameni evacuați, case inundate, rețele electrice la pământ și drumuri distruse


Marți seară, apa a început să se retragă ușor din curțile localnicilor din Băbeni. Totuși, deși a scăzut ușor, nu era suficient pentru ca reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea să intervină. Singurii care interveneau la ora 19.00 erau jandarmii, care trebuie să facă față cetățenilor evacuați, dornici să se întoarcă la casele și bunurile lor. Asta deși apa încă depășea un metru, in curți. De ieri, au intervenit și pompierii militari.
Prezent in Băbeni, șeful județului, Costi Rădulescu, a făcut un apel către edili, dar mai ales către constructorii din Vâlcea: „Toți constructorii prezenți in localitățile județului, cu diferite lucrări, să intervină. Sunt drumuri pregătite pentru asfaltare, ori fără rigole, apa e clar că ajunge in gospodăriile oamenilor. Toți să fie prezenți și să lucreze”. Președintele CJ Vâlcea a rugat și edilii să intervină pe lângă constructori. Ploile torențiale din 10 iulie au produs dezastru la nivel de județ: zeci de oameni evacuați, gospodării inundate, sate intregi in beznă, din cauza rețelelor electrice afectate și drumuri distruse. Marți, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea interveneau pe: Pârâul Stăncălău (Iazul morților), in orașul Băbeni, cu un buldoexcavator și 200 de saci de nisip;
pârâul Valea Plopilor, comuna Vaideeni, cu un excavator; pârâul Lotru, pct. Râpa Brădişor – cu un excavator pentru deblocarea albiei de aluviunile provenite de pe versant mal stâng; pârâul Olteţ, comuna Alunu, zona haldei de steril Gropile – cu utilaje şi salariaţi din cadrul formaţiei de lucru Horezu; pârâul Luncavăţ, comuna Oteşani, pct. Cârstăneşti – cu utilaje şi salariaţi din cadrul formaţiei de lucru Horezu pentru prevenirea eroziunilor de mal şi punerea în siguranţă a proprietăţilor riverane; pârâul Topolog, comuna Nicolae Bălcescu, sat Dosu Râului – S cu un excavator şi un buldozer, pentru protecţia DJ 678 D şi a proprietăţilor riverane.
De asemenea, echipajele de intervenţie ale ISU Vâlcea au acţionat în cooperare cu SVSU pentru limitarea şi înlăturarea efectelor fenomenelor hidrologice în urmatoarele localități: Orlești (1 beci), Ștefănești (1 anexă), Drăgășani (5 gospodării pe str. Ferdinand, 1 gospodărie pe str. Digului, 5 gospodării pe str. Cpt. Hoarcă și 3 gospodării pe str. Progresului), Călimănești (DN 7 inundat pe o distanță de 150 m), Alunu (ieșire din matcă a râului Olteț, afectate 5 gospodării), Mihăești (1 beci), Prundeni (6 gospodării), Căzănești (3 gospodării), Bunești (1 gospodărie), Sutești (1 gospodărie), Horezu (1 gospodărie și curte Biserică), Băile Govora (1 gospodărie), Băbeni (25 case, cca. 70 persoane în curs de evacuare și 4 gospodării pe str. Romani), Râmnicu Vălcea (1 gospodărie pe str. Stolniceni, 1 gospodărie pe str. Morilor, 3 gospodării pe str. Știrbei Vodă).
În localităţile Orlești, Stefănești, Copăceni, Popești, Mateești,Alunu, Șirineasa, Bunești, Nicolae Bălcescu, Băbeni, Mihăești, Căzănești, Livezi au intervenit și S.V.S.U. local cu motopompe din dotarea acestora.

150 de vâlceni, in beznă
La nivelul reţelelor de energie electrică, în localitatea Băbeni (LEA Marcea), erau de 120 consumatori întrerupţi și în localitatea Slătioara (Rigetu), 30 de consumatori întrerupţi. Pe drumurile naţionale s-a circulat normal, cu excepţia DN7 în oraşul Călimănești la Km. 194+500, unde s-a înregistrat apă pe carosabil, circulaţia fiind deviată pe centura localităţii și în comuna Milcoiu la km 156+900, unde, de asemenea, era apă pe carosabil, în zonă intervenindu-se pentru evacuarea acesteia.
Pe drumurile judeţene se circulă normal, dar cu intervenţii din partea administratorului pe următoarele sectoare de drumuri: DJ 703 L, oraş Călimăneşti, km 1+100 şi la km 5+800 (comuna Dăeşti) – podeţ colmatat şi aluviuni pe carosabil; DJ 643 B, comuna Valea Mare – aluviuni pe carosabil şi şanţuri colmatate; DJ 676, comuna Slătioara, km 8+400 – jumătate de cale circulaţie ruptă prin eroziuni de mal stâng pr. Cerna; DJ 644 A, comuna Laloşu, km 4+800 – 8+000 – şanţuri colmatate şi aluviuni pe carosabil; DJ 677 F, comuna Şirineasa, km 4+500 – 5+300 – aluviuni pe carosabil şi şanţuri colmatate.