În urmă cu puțin timp: ACCIDENT GRAV în zona stadionului din Șirineasa!


Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea au anunțat că astăzi, 27 august 2020, în jurul orei 13.30, pe raza comunei Șirineasa (în zona stadionului) s-a produs un accident rutier soldat atât cu importante pagube materiale dar, mai ales, cu trei persoane rănite!

„Au fost implicate două autoturisme. În urma producerii evenimentului au rezultat trei victime, conștiențe. Au intervenit o ambulanță SMURD si două ambulanțe SAJ pentru acordarea prim ajutor, evaluare, monitorizare și transportare la spital”, au precizat reprezentanții ISU Vâlcea.
„Accident rutier în localitatea Șirineasa, pe DJ 677F, se circulă alternativ. Din primele cercetări rezultă faptul că, conducătorul unui autoturism cu volan pe dreapta nu ar fi păstrat o distanță laterală regulamentară intrând în coliziune cu un autocamion care circula din sensul opus de mers, autoturismul fiind proiectat într-un alt autoturism ce se deplasa regulamentar în spatele autocamionului. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a trei persoane”, au informat și reprezentanții IPJ Vâlcea cu privire la același subiect.