În ultimele 45 zile, PESTE 200 DE RACHETE au brăzdat cerul Olteniei


Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a informat că, în perioada 22-28 mai 2021, din punctele de lansare (PL) ale Unităților de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP), au fost lansate 305 rachete antigrindină (RAG), pentru protejarea culturilor agricole și a comunităților locale din zonele de intervenție. Lansările au avut efectul scontat, iar pericolul căderilor de grindină a fost înlăturat datorită intervențiilor active în atmosferă din cadrul unităților Sistemului.
Între 15 aprilie și 28 mai 2021, UCCG Oltenia a consumat 212 RAG, 151 dintre acestea numai în săptămâna 22-28 mai. Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia care asigură, cu 17 de Puncte de Lansare protecția culturilor agricole în județele Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinți.
Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor protejează în acest an o suprafață de aproximativ 1.500.000 ha, prin funcționarea unui număr de 65 de puncte de lansare (PL).
Sursă foto: Arhivă