În ultima etapă din acest an, Derby fără goluri în Zăvoi


• CSM și UTA s-au încurcat reciproc în meciul care a tras cortina peste Seria Vest a ligii secunde de fotbal
• Baia Mare a profitat de situație și a câștigat in-extremis fotoliul de lider al întrecerii

Așa după cum ați aflat din paginile cotidianului nostru, stadionul din Parcul Zăvoi a găzduit, duminică, un meci foarte important din cadrul rundei a XVIII-a, ultima din acest an programată în Seria Vest a ligii secunde de fotbal. CS Municipal Râmnicu Vâlcea și UTA Bătrâna Doamnă Arad se întâlneau în derby-ul etapei, aceste grupări ocupând primele două locuri în clasament înaintea disputării jocurilor din ultima rundă. Temporar, Baia Mare urcase pe locul fruntaș după ce se impusese, sâmbătă, la scor de tenis, 6-0, contra orădenilor de la FC Bihor. Chiar și așa, matematic, atât CSM cât și UTA puteau trece pe primul loc al ierarhiei în eventualitatea unui succes în meciul direct.

Vâlcea a dominat prima repriză și a ratat o lovitură de la unsprezece metri
Susținuți de un public numeros și entuziast, dar și de nelipsiții ultrași din galerie, municipalii au început mai bine jocul. După momentele de tatonare din debut, jucătorii pregătiți de antrenorul Alexandru Pelici și-au arătat de mai multe ori „colții” pe contraatac. „Viperele albastre” din Zăvoi și-au pus la respect adversarii, arădenii scăpând cu mari emoții, în câteva rânduri pe parcursul primei reprize, fără gol primit. Cea mai mare șansă de gol pentru echipa noastră a venit în minutul 35. Atunci, în urma unui șut expediat de către Dragoș Firțulescu, balonul l-a lovit în mână pe unul dintre apărătorii arădeni. Arbitrul de centru, bucureșteanul Sebastian Colțescu, s-a arătat impasibil la protestele oaspeţilor și a indicat lovitură de la unsprezece metri în favoarea echipei noastre. Executantul acestor faze din echipa noastră, Marius Staicu, și-a asumat încă o dată răspunderea pentru transformarea penalty-ului. Cel mai bun marcator al echipei noastre a trimis balonul la semiînălțime, în stânga portaru advers. Din păcate pentru suporterii care așteptau să savureze un gol ca și făcut, apărătorul buturilor oaspeţilor, Miron, a scos ca de nicăieri un reflex de zile mari și a respins, de lângă bară, balonul în corner. În pofida insistențelor ofensive ale băieților noștri, tabela a indicat 0-0, la finalul primului mitan.

Situația a rămas neschimbată în repriza secundă
Pauza nu s-a dovedit un sfetnic tocmai bun pentru vreuna dintre cele două formații. După revenirea de la vestiare, jucătorii de pe „dreptunghiul verde” au încercat în zadar să dea lovitura de grație adversarului pe contraatacuri și faze lucrate la antrenament. Jocul a prins caracter de uzură, cele două echipe așteptând mai degrabă greșeala părții adverse. Firțulescu, Staicu și Vasile au creat în alte câteva rânduri panică în careul arădenilor, însă ghinionul sau imprecizia la finalizare a băieților noștri au făcut ca tabela să rămână nemodificată. Partida s-a încheiat cu acest scor „alb”, unul care a făcut ca disputa dintre CSM și UTA să fie una „surdă”, Baia Mare obținând titlul neoficial de campioană de toamnă în Seria Vest. Cele două formații se află la egalitate de puncte după 18 etape disputate din Seria Vest, fiecare cu câte 35, cu mențiunea că băimărenii au un golaveraj superior râmnicenilor.
În numărul de mâine al publicației noastre vom reveni cu mai multe informații pe marginea acestui subiect, dar și cu rezultatele complete consemnate în ultima rundă a Seriei Vest.