În Stroești au fost aplicate amenzi de 5.000 de lei


Aproape de sosirea week-end-ului trecut, străzile din comuna Stroești au fost luate la verificat de către oamenii legii. Polițiștii Secției 7 Rurală Măldărești și cei ai Posturilor din comunele Stroești și Slătioara au acționat în vederea prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de evenimente rutiere și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice. În urma controalelor desfășurate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de peste 5.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea au vizat abateri la regimul rutier, dar și în baza altor acte normative. De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare.