În sfârșit! Centru de colectare a fructelor la Horezu


Vă informam, acum câteva săptămâni, că administrația din Horezu a aprobat concesionarea a 20 hectare de teren pentru o societate comercială din București, care construiește o mare fermă și o fabrică de procesare a laptelui de capre. „Bucuria mea, ca primar, este că la bugetul local vor primi anual o concesiune de peste 2,5 miliarde de lei vechi. În plus, vor angaja minim 40 de oameni și vor achiziționa nutrețuri din toată zona Horezu”, declara primarul Nicolae Sărădărescu. În plus, investitorii din București vor să realizeze la Horezu un mare centru de colectare a fructelor, o investiție ce era necesară de mulți ani în această zonă a județului. „Oamenii vor nu numai să colecteze fructe din toate localitățile zonei, ci și să concesioneze o suprafață de minim 25 hectare, pe care să cultive meri”, a mai spus Sărdărescu.