În Săptămâna Patimilor, Gutău aduce consilierii locali la ședință


Ieri, redacțiile publicațiilor din Vâlcea au primit o informare mai inedită din partea Primăriei Râmnicului. Obișnuiți cu ședințe pe a căror ordine de zi să se afle zeci de puncte, documentul trimis ieri de către reprezentanții municipalității conține o convocare a consilierilor cu un singur punct pe ordinea de zi. Ședința „de îndată” a CL Râmnicu Vâlcea, convocată de primarul Mircia Gutău, se va desfășura astăzi, cu începere de la ora 11.00, iar singurul punct care urmează să fie dezbătut se numește „Raport şi proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 110 din 15.03.2017”.
Suntem curioși câți dintre consilierii locali vor da curs solicitării de a participa la ședință, având în vedere că ei au primit înștiințarea cu numai o zi înaintea desfășurării momentului propriu-zis. Totuși, ne aflăm în Săptămâna Patimilor!