În Râmnicu Vâlcea, s-a dat startul la MARATONUL OLTENIEI


212 alegători determinați au luat startul, duminică, 29 august 2021, în probele fizice de trail run ale Maratonului Olteniei 2021, donând #energiepentrubine comunității locale.
Traseele de 12 și 22 km din jurul municipiului Râmnicu Vâlcea au găzduit, duminică, 212 iubitori de sport, în cea de-a doua zi a Maratonului Olteniei 2021 – cursele fizice. Echipa învingătorilor iubitori de alergare a primit coechipieri și duminică, 29 august, până la ora 23.59 când se vor încheia oficial cursele virtuale.

Povestea Învingătorilor continuă

Cum cel mai bun mod de încurajare și exemplu este să fii alături de oameni, iar Ondrej Safar, CEO CEZ România, s-a aflat și duminică la start, alături de participanți și a parcurs cursa de trail run 12 km. La fel ca la probele de MTB, alergătorii au avut parte de măsuri speciale de protecție împotriva COVID-19, accesul la zonele de predare kit-uri și START fiind condiționat de respectarea unui triaj epidemiologic minuțios.
Cu trasee provocatoare, demne de iubitorii sportului în aer liber, Maratonul Olteniei 2021 i-a răsplătit pe alergătorii care au luat startul la Râmnicu Vâlcea cu un fond de premiere de 10.200 lei. Cel mai bun timp obținut pe traseu la cursa de 12 km masculin a fost de 53 min, în timp ce la feminin a fost de 1 h și 3 min. Și la cursa de 22 km s-a alergat într-o 1 h și 50 min la masculin și 2 h și 14 min la feminin.
Energia alergătorilor a fost asigurată de încurajările voluntarilor CEZ și ai partenerilor, dar și de punctele de alimentare și hidratare plasate strategic pe trasee.

Învingători, de oriunde!

O parte importantă a Maratonului Olteniei 2021 este reprezentată de participanții la cursele virtuale. Iubitori de sport și de fapte bune, participanții care nu au putut ajunge fizic în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, contribuie cu energia lor bună de la distanță.
Direcția Comunicare și Marketing a CEZ România