În noul manej al Grădinii Zoologice din Ostroveni, copiii se pot bucura de plăcerea echitaţiei


De joi, 23 august, oferta Grădinii Zoologice din Râmnicu Vâlcea s-a diversificat prin inaugurarea unui manej în cadrul căruia cei mici se pot bucura de practicarea echitaţiei. Prezent la inaugurare alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, primarul Mircia Gutău a declarat că, în urma acestei investiţii, atractivitatea Grădinii Zoologice va creşte substanţial, depăşind limitele oraşului şi atrăgându-i inclusiv pe turiştii din staţiunile din împrejurimi. Într-o primă etapă, în manejul Grădinii Zoologice din Ostroveni copiii pot călări, asistaţi de personal specializat, pe patru cai şi pe doi ponei, iar în perioada următoare se vor stabili şi alte detalii privind utilizarea acestei facilităţi de agrement.
În cadrul investiţiei, s-a amenajat spaţiul necesar grajdurilor cu o suprafaţă aproximativă de 375 mp, din care 180 mp este spaţiu cu boxe /grajduri pentru cinci cai şi patru ponei. Boxele pentru adăpostirea cailor au câte 3×3 m fiecare, iar în faţa lor s-au amenajat padocuri împrejmuite pentru accesul cailor în aer liber. Tot în zona boxelor s-a amenajat şi un spaţiu pentru depozitarea echipamentelor pentru echitaţie. Zona de manej are o suprafaţă de cca. 1.200 mp, cu o platformă de lucru amenajată cu un strat de umplutură din nisip de 10 cm şi este împrejmuită cu gard din lemn şi cu stâlpi de susţinere. Valoarea lucrărilor executate este de 174.000 lei, TVA inclusă.
Cu această ocazie, primarul Gutău a prezentat şi ideea organizării, tot în incinta Grădinii Zoologice, a unui spaţiu special amenajat în care să fie prezentaţi câini fără stăpân, în vederea promovării adopţiei acestora.
Vezi video AICI.

Declarații de la inaugurare

„Avem aici un centru de echitație la scară mai mică, dar care arată foarte bine. Am decis să facem acest mic centru de echitație datorită solicitării copiilor care întrebau, inclusiv nepoții mei, unde învățăm și noi să călărim. Am avut și o ofertă foarte bună de la doi tineri care au venit cu caii și cu poneii, iar noi am făcut această investiție, care este o investiție importantă și am considerat că acest centru se putea amplasa cel mai bine aici, la Grădina Zoologică. Sunt convins că va avea un succes fantastic. Deci, în Râmnicu Vâlcea se pot face de toate și sunt convins că cei care vor veni în concediu la Călimănești, Olănești, Govora vor auzi și vor veni în Râmnicu Vâlcea să își învețe copiii să călărească. (…) Este foarte important ca în cadrul centrului nostru, copiii să cunoască animalele, să se împrietenească cu ele și chiar am acceptat ideea cu care a venit domnul viceprimar (n. red. Eusebiu Vețeleanu) să facem aici un mic, poate impropriu spus centru, dar un mic spațiu în care să aducem căței și să fie un loc de adopție, pentru că sunt foarte mulți copii, sunt foarte mulți părinți care vin în această zonă și dacă văd un animal poate îl adoptă acasă în așa fel încât să mărim numărul adopțiilor. Tarifele practicate vor fi unele cât se poate de accesibile. Scopul nostru nu este să ne îmbogățim. Important este ca oricine să poată veni pentru a învăța să călărească”, a declarat Mircia Gutău.
„Este un loc de atracție în această zonă, în week-end-uri sunt sute de mămici cu copii. Grădina Zoologică arată din ce în ce mai bine și ne dăm tot interesul ca ea să fie un punct de atracție pentru acest oraș”, a declarat viceprimarul Eusebiu Vețeleanu.
„Grădina Zoologică arată foarte bine, râmnicenii sunt mulțumiți și fericiți că au o asemenea locație. Este un loc în care pot să își aducă copiii și să desfășoare tot felul de activități”, a declarat viceprimarul Carmen Preda.