„În mod clar, alocaţiile copiilor trebuie dublate”


Deputatul de Vâlcea Daniela Oteşanu spune că, după motivarea Curţii Constituţionale, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să promulge Legea care prevede dublarea alocaţiilor.
„Normal ar fi ca ministrul Cîţu să le plătească, nu doar să facă împrumuturi enorme pe spinarea generaţiilor viitoare. Dacă tot le vorbesc românilor despre respectul legii, să înceapă prin a respecta ei înşişi legile: alocaţiile trebuie dublate, nu mărite cu 15-20 de lei, cum vor Cîţu şi Orban. Este umilitor să le arunci copiilor nişte mărunţiş în rate, timp de 5 ani, spunând că nu sunt bani. Asta după ce ai furat miliarde prin licitaţii aranjate în plină pandemie!”, a declarat deputatul Daniela Oteşanu.