IN MEMORIAM
Se împlinesc trei luni de la trecerea surprinzătoare în eternitate a lui NICOLAE (NICU) ANGELESCU, la nici 69 de ani.
UN SALARIAT EXIGENT ȘI EFICIENT care a condus INSTITUȚIA PERCEPȚIEI din Râmnicu – Vâlcea și apoi, în cea mai mare parte a vieții, INSPECTOR în DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR VÂLCEA.
Și-a îndeplinit atribuțiile din fișa postului în teren, în locuri și împrejurări care implică competență profesională sporită și intransigență, ca MENTOR formând pe cei tineri în acest spirit.
UN MODEL DE DĂRUIRE ȘI SACRIFICIU PENTRU SERVICIU ȘI FAMILIE
UN ALTRUIST, SOCIABIL,PRIETEN ONEST AL CELOR CARE L-AU CUNOSCUT
NICOLAE (NICU) ANGELESCU s-a născut în satul Ifrimești, comuna Gura Râului, în zona de basm și legendă a Horezului, fiind al treilea fiu al unei familii de oameni destoinici, harnici, întreprinzători, care apreciau știința de carte, bucurându-se de reputație în comunitate.
În acest cadru natural, social și familial care dă omului sănătate robustă și spiritualitatea tradițională, s-a inițiat Nicu în toate treburile gospodărești pe care le executa cu pricepere și multă plăcere; aici s-a integrat pe deplin în obiceiurile și credința strămoșească pe care le-a respectat până la trecerea neașteptată în lumea de dincolo; tot aici i s-a format marea dragoste pentru oameni, față de animalele pe care le îngrijea cu deosebit atașament.
Adeseori povestea grupului de prieteni la unele aniversări despre credinciosul câine al familiei care se așeza în fața bucătăriei pentru a nu intra aici decât stăpânii casei; ori, când mergând în pădure să aducă lemne, uitând securea, l-a găsit acolo, lângă secure, peste vreo două zile; nu este de mirare cât de mult se ocupa de cățelușii aduși în casă succesiv, Max și Sașa (Mimi) pentru Mariana.
Nicu Angelescu a urmat liceul în orașul Horezu și apoi Facultatea de Științe Economice din București, dorind întotdeauna să fie la nivelul celor doi frați: sora Didina, absolventă a Facultății de Chimie, devenind profesoară în Horezu și apoi în orașul Craiova până la pensionare; fratele Ionel, absolvent al Facultății de Matematică – Informatică care a condus acest compartiment în Direcția Județeană a Finanțelor Publice a județului Vâlcea până la pensionare.
Dorința de a învăța, de a se afirma le-a fost stimulata de modelul fratelui mamei (nașul său) care devenise una dintre cele mai importante personalități ale informaticii românești.
Nicu Angelescu s-a căsătorit cu Monica Albulescu, absolventă a Facultății de Științe Economice București, fiica unui cunoscut controlor CFR, care avea un băiat și trei fete. Dar Nicu a devenit reazemul cel mai important al socrilor pe care i-a ajutat mult în treburile gospodărești și s-a ocupat de îngrijirea sănătății lor, aducându-i pe rând în propriul apartament din Râmnicu Vâlcea, asigurându-le asistență medicală, tratament si toate condițiile pentru prelungirea vieții. Le purta grija și respectul, cum rar se întâmplă.
Monica și Nicu s-au ocupat exemplar de creșterea și educarea Marianei, de la câteva luni de la venirea ei pe lume până la terminarea liceului și a Facultății de Științe Juridice a Universității „Spiru Haret” din Râmnicu Vâlcea și, apoi, cu un masterat la Universitatea „Titu Maiorescu” din București, cu imense sacrificii și un devotament de toată lauda.
Au reușit să o și încadreze la cunoscuta „Societate Boromir”, la care a lucrat șapte ani. Din economiile acumulate, Nicu și Monica au cumpărat un apartament în București în care locuiește Mariana cu prietenul ei și fiica lor, Alexandra.
Ca părinți, tot timpul s-au gândit și au acționat pentru a-i asigura un viitor sigur Marianei în care au investit substanțial aproape tot ce au câștigat.
În puținul timp liber, Nicu avea marea plăcere de a pescui în pârâul din apropiere, de a pregăti într-un anume fel peștele prins și a-l oferi grupului de prieteni cu satisfacție cu ocazia unor aniversări.
Cu parcimonie s-a ocupat și de propria sănătate în stațiuni precum Techirghiol, Olănești. S-a bucurat însă de câteva excursii în Maramureș, Delta Dunării și una în țările Europei.
Muncind mult, uneori, în teren, în condiții nepotrivite, gata de a se sacrifica, mereu ospitalier, oferindu-se dezinteresat a da ajutor, cu multă dragoste față de părinți, frați, rude, așa îl vom păstra viu în amintire.
Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
(E.B.)
MI-ATÂT DE DOR DE TINE, TATĂ,
DE CÂND AI PLECAT
Un gol adânc în suflet, de atunci, tu mi-ai lăsat,
Pe cum trec zilele, dorul m-apasă,
Durerea s-adună și nu mai mă lasă.
Nu am nici liniște, de când nu mai ești,
Aștept să te văd…, dar nu ne mai vorbești.
Uneori, simt de parcă ne privești,
Mă uit după tine și totuși… nu mai ești
Te simt cum zâmbești, adeseori, după mine
Și gândul că ești cu noi îmi face bine.
Sar la telefon, uneori, să te sun;
Sunt atâtea lucruri ce aș vrea să-ți spun!
Încă nu cred, tată, că-i adevărat!
Încă mai sper, tată, că doar am visat
Vreau să mă trezesc din coșmar într-o zi
Să deschid ochii… și printre noi iar să fii!
TE VOM IUBII MEREU, TATĂ!
(Fiica, Mona și Alexandra)