In Memoriam: Poetul Iubirii Neamului. GEORGE ȚĂRNEA – 75
Poetul iubirii, cum l-au numit criticii literari și iubitorii de vers, sau risipitorul de iubire, cum singur s-a definit, ar fi împlinit astăzi, 10 noiembrie 2020, 75 de ani. Poezia i-a fost dragostea lui de-o viață, pe care a trăit-o la cea mai înaltă temperatură și a dăruit-o „celor flămânzi de har”, timp de peste cinci decenii, fără să ceară ceva în schimb.
George Țărnea, cu care am împărțit prietenia de la primul său volum de versuri, „Păsările miresei” (1972) până la cel de-al 25-lea, „Era muzicii lejere – Cântece de petrecanie” (2003) – a fost unul dintre cei mai talentați, sinceri și muncitori poeți pe care i-am cunoscut: „M-am târât pe burtă, am zburat prin cer/ Fără ca vreodată învoiri să cer./ Partea mea cea neagră cu noroiul mort/ Părţii mele albe i-a tot fost suport.// S-au tot rupt din mine cei flămânzi de har/ Fără să-şi asume ultimul pahar./ E degeaba înger, drac plătit din plin,/ Înălţarea mi-este singurul declin.” A creat, în scurta-i viață de pe pământ, mult, ușor și bun. A lăsat moștenire poporului român, pe care l-a iubit fără încetare, cu marea sa inimă de poet, cum iubea versul, 25 de volume cu „Balade”, „Scrisori de fiecare zi”, „Cântece pentru țara-om”, „Exerciții de iubire”, „183 sonete. Cartea cu iubiri secrete”, „101 Poeme antologice”, dar și „Poeme supărate rău”– și inspiratele sale titluri de carte ar putea continua… Ștefan Hrușcă, interpret din Maramureș de cântece folk, din anul 1991 stabilit în Canada, l-a invitat pe George Țărnea la un turneu de muzică și poezie în Țara Frunzei de Arțar. A fost cea mai lungă perioadă a sa când s-a aflat departe de țară. În aprilie 2003, când ne-am văzut, ultima dată, la Târgul de Carte Gaudeamus de la Cluj-Napoca, mi-a vorbit de turneul din Canada, dar și de un altul din Ungaria (Aici, într-o vizită pe care am făcut-o la Uniunea Culturală a Românilor cu sediul la Jula (Gyula), am găsit în Cartea de Onoare o poezie a sa, compusă pe loc, dedicată românilor trăitori în cele peste 20 de localități până la Tisa). „Nenea – cum mi-a zis el cu mulți ani în urmă, și apelativul Nenea mi-a rămas și astăzi – tare mi-a fost frică să nu-mi ceară aceia de peste ocean vreo scadenţă în schimbul nimbului de sfânt, cum zic într-o poezie, că nu aveam nici starea să mă pot schimba, nici să-i zic ba iubirii neamului meu. După vreo două săptămâni, tare mi-a fost dor să mă întorc acasă.” Pentru George, acasă însemna România, însemna Vâlcea lui, dar și satul în care s-a născut, Șirineasa. Mai însemna – destul de des l-am auzind spunând – și orașul Băbeni, unde a urmat cursurile liceului, care, astăzi, prin grija autorităților, îi poartă numele, onorându-i steaua de Poet al iubirii Neamului, cum drept este să-l numim.
Moartea sa a căzut ca un trăsnet. Mă aflam la Roma, când trista veste mi-a parvenit în după-amiaza zilei de 2 mai 2003. Prea devreme, la 58 de ani neîmpliniți, poetul iubirii părăsea prea „supărat rău” această lume vrăjmașă, lăsându-se în brațele luntrașului Charon să-l treacă Styxul.
Românii iubitori de poezie, vâlcenii lui nu l-au uitat și nu-l vor uita în veci pe bunul și nefericitul George Țărnea. La 14 noiembrie 2008, în Parcul Mircea cel Bătrân din orașul iubirii sale, Râmnicul, s-a dezvelit, statuia poetului. Onoare municipalității de-atunci! Dezvelirea statuii s-a încadrat unui eveniment cultural mai amplu, Festivalul de poezie de iubire „George Țărnea”, aflat în acel an la ediția a doua. De peste un deceniu și jumătate, cotidianul „Curierul de Vâlcea” de ziua lui (în fiecare an, în ianuarie) decernează Premiul Național „George Țărnea” pentru Poezie, iar un Trofeu pentru Poezie, purtându-i numele, se atribuie anual, în luna mai, de nouă ani încoace, celui mai bun volum de versuri, în cadrul Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” de la Râmnicu Vâlcea.
Drum bun printre stele, iubite Poet al Iubirii Definitive!