In Memoriam: PIOS OMAGIU marelui meu maestru prof. dr. ALEXANDRU OPROIU


Cu lacrimi în ochi și pustiit de o adâncă durere aștern aceste rânduri despre acest MARE OM și medic, pe care îl cunosc de 62 de ani și care mi-a marcat întreaga carieră medicală. Ne-am cunoscut în anul 1958, la fostul Spital „Vasile Roaită” din București, el proaspăt absolvent, în 1956, al Facultății de Medicină și oprit ca asistent preparator de cel care îl remarcase ca excepțional student, Prof. Tiberiu Sparchez, părintele gastroenterologiei românești. La aceeași clinică am cunoscut-o și pe viitoarea lui soție, Carmen Dulgheru, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului,un medic de excepție, cu care va publica multe lucrări de specialitate.
La aceeași clinică, dr. Alexandru Oproiu a făcut pasiune din gastroenterologie, specialitate care începea prin a se diferenția treptat de medicina internă a medicului obișnuit, cel cu cravată și halat lung, cu stetoscopul atârnat la gat. Îl priveam cu admirație pe gastroenterologul care, prin tehnica sa impecabilă, semichirurgicală, se prezenta în fața bolnavilor degajat, chiar mai sportiv, în bluza și pantalonii săi albi ca neaua. Datorită endoscopiei și ecografiei punea mult mai rapid diagnosticul. Am ales să lucrez cu el, ca extern, două stagii a câte șase luni.
După terminarea facultății, ne-am revăzut destul de des, am colaborat intens, am scris articole împreună. După ce am ajuns la Râmnicu Vâlcea, m-am zbătut pentru a dota secția de gastroenterologie a spitalului județean cu patru endoscoape și un ecograf. Spitalul din Râmnic va deveni în acest fel al doilea centru din România, după Spitalul Fundeni din Capitală, care beneficia de această aparatură modernă.
Colaborarea cu Dr. Alexandru Oproiu a continuat, în timp ce ascensiunea sa profesională era evidentă, devenind, între timp, șeful Clinicii de la Spitalul Fundeni, unde, sub îndrumarea sa, s-au format aproape toți medicii gastroenterologi ai României. A fost iubit si stimat atât de colegii, cât și de pacienții pe care i-a tratat. Toți pe care i-am cunoscut l-au descris ca pe un om de excepție și de mare omenie, care nu a acceptat niciodată vreo atenție, lucru rar în țara noastră. Mulți ani a organizat în diferite orașe (și i-am fost tot timpul alături) cursuri de specializare pentru medici. A scris și publicat enorm de multe studii de  specialitate, atât el, cât și soția lui. A participat ca invitat, mai ales după căderea comunismului în 1989, la toate congresele și conferințele de gastroenterologie din lume.
Prof. dr. Alexandru Oproiu a fost membru al unor societăți medicale mondiale, precum cele din SUA și Franța; a condus Editura Medicală, a fost o perioadă ministru al sănătății și rămâne, necontestat, cel ce a transformat Spitalul Fundeni în cea mai modernă unitate spitalicească din România. Să mai amintim că el a a introdus, pentru prima dată în România, investigația cu capsulă a tubului digestiv în clinicile medicale.
În anii 70, l-am ajutat în fiecare an de Sf. Gheorghe să organizeze parastasul socrilor săi la Mânăstirea Cozia. Îmi aduc aminte că l-am întrebat de ce și-a dorit să fie înmormântați la Cozia și soția sa și el. Mi-a raspuns: „Noi nu avem copii și apropiați pe care să-i obligăm să vină cu o lumânare la mormântul nostru sau să organizeze, după obiceiurile străbune al bisericii noastre, pomenirile. Lăsăm totul în grija viețuitorilor mânăstirii, care sunt sigur că o vor face cu drag”.
Este adevărat, fiindcă profesorul dr. Sandu Oproiu a ajutat întotdeuna această mânăstire, lucru confirmat și de părintele stareț Vartolomeu. Profesorul Oproiu și-a făcut datoria de medic până în clipa trecerii în eternitate. După o oribilă pensionare forțată s-au găsit oameni cu suflet și cap la MAI, care l-au numit Șef de secție la Spitalul „Agripa Ionescu”, unde s-a aplecat asupra bolnavilor cu mare grijă și pasiune, așa cum a facut-o dintotdeuna. El este și acela care a participat cu experiența sa organizatorică de excepție la înființarea și dotarea spitalului din Balotești. Celelalte funcții pe care le-a avut le-a exercitat în special ca și coordonator al reuniunilor științifice naționale și internaționale.
Aș dori să mai amintesc faptul că, în anul 2006, moartea soției sale Carmen, înmormântată la Cozia, unde Sandu construise un cavou pentru amândoi, l-a afectat enorm de mult. Alinarea sufletescă i-a dăruit-o meseria căreia i-a închinat întreaga viață. Nu cunosc mulți oameni care să fi fost așa de activi și devotați bolnavilor ca acest minunat discipol al lui Esculape. Și totul a făcut-o cu o pasiune care este greu de egalat.
Născut la 1 decembrie 1930 în județul Vâlcea (în comuna Glăvile), prof. dr. Alexandru Oproiu va reveni în pământul de-acasă, la Cozia, lângă iubita lui soție, Carmen. Timpul n-a mai avut răbdare. Peste două săptămâni, profesorul ar fi împlinit venerabila varstă de 90 de ani. Plecarea dintre noi a lui Sandu Oproiu reprezintă o pierdere care  nu poate fi măsurată, poate cea mai grea pierdere din ultimii ani pentru tot corpul medical, dar și pentru națiunea română.
Dumnezeu să-l aibă în grija Sa!
• Dr. Radu Gabriel DOBRESCU