In Memoriam: Octavian Bud


Prietenul nostru, cel care ne-a încântat cu melodiile sale, cu un an în urmă, la ediția a VI-a a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, interpretul și compozitorul de folk, originar din Satul Mare, Octavian Bud a murit în somn, luni, 5 iunie. Medicul legist a confirmat că decesul s-a produs în urma unui stop cardiac. Înmormântarea a avut loc miercuri, la ora 13.00.
Ne amintim cu drag de clipele petrecute cu Tavi Bud la Râmnicu Vâlcea, în mai 2016. A concertat cu un mare succes pe scena Filarmonicii „Ion Dumitrescu” și la Galeria de Artă ARTEX, în urma unui vernisaj.
Octavian Bud a fost membru al Cenaclului Flacăra și mai apoi al Cenaclului Totuși Iubirea. În Cenaclul Flacăra a fost coleg cu Emilian Onciu, în grupul Trupa din Nord. A primit premiul din partea Cenaclului Flacăra pentru piesa „Niciodată”, cea mai bună compoziție a anului. „Cenaclul Flacăra, pentru mine, din punctul meu de vedere, a fost ca o facultate de muzică și simțământ… de frumos și grandoare; acolo, cu tot bagajul meu, cu care veneam în Cenaclul Flacăra, m-am definitivat ca om”, a spus Octavian într-un interviu, cu doi ani în urmă.
Dumnezeu să aibă grijă de tine, drag prieten Tavi! Niciodată nu te vom uita!