In Memoriam: Ne privește din cer
La început am fost nouă temerari. Cu 29 de ani în urmă, pe 19 ianuarie 1990, ne-am rupt de presa subjugată partidului unic și am zidit primul cotidian privat, independent din România post-comunistă. Dintre acei nouă ziariști curajoși, care porneau în necunoscut în acele zile tulburi și sângeroase, iată unul s-a stins din viață prea timpuriu: Petre Tănăsoaica. Vestea îndoliată mi-a parvenit tocmai de la unul dintre colegii de odinioară, Lilian Zamfiroiu: „Așezați-vă pe scaun! Petre Tănăsoaica a murit acum câteva ceasuri.” A fost ca un trăsnet din timpul unui cutremur de pământ de gradul 7.
În asemenea clipe tragice, rememorezi zilele frumoase petrecute împreună, chiar dacă, dincolo de urmele plăcute lăsate în timp, s-au așternut în vreme și unele dezacorduri, mai mari sau mai mici, traduse într-un mic codice de gânduri neplăcute, dar trecătoare, pentru unii.
În nopți de nesomn, mi-am amintit de anii noștri de jurnaliști la fostul ziar județean „Orizont”, cu multe clipe de zbatere pentru a ne strecura prin jungla cenzurii roșii. Apoi, despre calea noduroasă și anevoioasă a începutului jurnalistic la „Curierul de Vâlcea”, în condiții radical diferite. Rodul muncii noastre era însă așteptat de mii de cititori, aveam pentru ce să ne strângem energiile: ca să dăm sens nou nădejdii de libertate și democrație. După câțiva ani, rând pe rând, ne-am despărțit, unii întemeind noi publicații, alții alegându-și altă cale în viață. Am rămas singur la cârma „Curierului de Vâlcea”, am ținut stindardul sus ca un oștean credincios Programului publicat în prima ediție a ziarului din 22 ianuarie 1990. Când am considerat că mi-am împlinit datoria, am predat ștafeta fiului meu, Sorin Alexandru Barbu.
Amintiri separate cu Petre Tănăsoaica îmi inundă orele de nesomn. Îmi stăruie în minte zilele minunate petrecute împreună în Germania, în vizitele la fosta mea elevă de lângă Köln, celebra compozitoare și pianistă Carmen Daniela, la rudele mele din Gumersbach și Offenbach am Main. Dar cele mai calde și plăcute zile le-am trăit alături de cărțile noastre, prezente pe standul României, la unul dintre cele mai mari Târguri de carte din lume, cel de la Frankfurt am Main. Atunci l-am cunoscut pe reputatul romancier italian Umberto Eco.
Timpul s-a scurs în talazuri, pe nesimțite. Fiecare și-a văzut de ale sale. Să fie trei decenii și jumătate de când ne-am apropiat. Nu știu dacă ne-am împlinit rostul. Mi-au mai rămas multe de încheiat, ca scriitor și editor. Din păcate, cursul operei lui Petre Tănăsoaica s-a întrerupt brusc, prea devreme, la nici 64 de ani de viață. Timpul n-a mai avut răbdare cu el. Rămân cei dragi ai lui în durere, dar demni continuatori ai operei vieții sale. Căci, la drept vorbind, urmașii, cum ți-i clădești, așa îți vor continua opera. Știu că are urmași de nădejde, puternici.
Dumnezeu să-l aibă în paza Sa! Condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor!
Cel care și-a dedicat viața cuvântului și cărții, scriitorul și jurnalistul Petre Tănăsoaica, va fi condus pe ultimul drum, la Călimănești, duminică, 6 ianuarie, în jurul orei 13.00, după slujba de doliu.