În jurul lumii, pentru a doua oară

8. Bora Bora, visul adolescenților, perla Pacificului

Iată-ne pentru a treia oara, pe aceas­tă insulă devenită punct de atrac­­ţie datorită formei ei cu multiple gol­­furi. Are 9 km lungime şi 6 km lăţi­me, trei vârfuri muntoase ascuţite, fiind înconjurată de o lagună cristalină ver­de până la albastru închis, care la rândul ei este despărţită de ocean printr-un riff  lat de corali şi motu, bu­căţi de pământ, cândva porţiuni com­po­nente ale vulcanilor scufundaţi. Pe un asemenea motu, cu denumirea Motu Mute, se află şi aeroportul. Sin­gu­­rul pasaj pentru vapoare este în par­tea vestică, acolo unde pe insulă se află şi aşezarea cea mai importantă, Vaitape. O stradă asfaltată înconjoară insula, o oră fiind suficient pentru a o străbate. În Vaitape se pot vizita cele două biserici, dintre care Sf. Petru e cea mai frumoasă. În rest, întâlnești ma­gazine, galerii artistice, bănci şi un oficiu de închiriat biciclete şi maşini. Pe insulă mai este interesant renu­mi­tul restaurant Bloody Marry´s (vezi fotografia), locul de întâlnire a proti­pen­dadei şi al starurilor lumii artistice al căror nume este inscripţionat pe plan­şete de lemn agăţate la intrare. Inte­riorul acestuia e simplu, cu mese din lemn, așezate direct pe nisip, cu acoperiş de stuf şi cu un frumos bar. Se merită o masă aici, deşi, ca peste tot, preţurile s-au dublat faţă de acum 4 ani. Nu departe se află şi o frumoasă galerie de pictură a lui Alin şi Linda, pe care a trebuit să-i salutăm din partea prietenei lor din Tahiti, simpatica Mireille, de care v-am amintit. Pe malul lagunei se află şi frumoase hoteluri, toate în stil bungalow, situate pe mal şi în apă, suspendate pe piloni, ca o sal­bă de căsuţe, superb mobilate de o par­te şi de alta unei punţi ce se adân­ceşte în mare. Cel mai elegant hotel este în Matira, Intercontinental Bora Bora. Se recomandă turiștilor şi turul lagunei pe apă, cu catamarane sau şalupe, ce se pot închiria chiar de la debarcaderul din Vaitape.

Totul este interesant aici, există o apă minunată, deşi plină de corali, ceea ce impune, obligatoriu, ca fiecare vizitator să poarte pantofi speciali din gumă. Ai la îndemână hoteluri şi pen­siuni, multiple sporturi nautice şi scu­fundări; un singur inconvenient: clima este extrem de foarte fierbinte şi umedă.

Bora Bora a fost făcută cunoscută de regizorul german Wilhelm Murnau, în 1928, care a turnat pe Motu Tapu filmul mut „Tabu”, care va aduce pen­tru prima dată Polinezia pe ecranele şi în mintea omenirii. Pe această temă este şi o istorioară, cum că localnicii bătrâni s-au opus filmărilor pe acest Motu, considerat loc sfânt, aparţinând familiei regale, protest neluat în seamă de regizorul Murnau, care după pre­mie­ra filmului îşi va pierde viaţa într-un accident auto. Să fi fost un blestem!?

Redescoperirea insulei o vor face cei 5.000 de americanii staţionaţi în tim­pul celui de al doilea război mon­dial. Ei vor construi case, un aeroport și mijloace tehnice de produs  curent electric. Ulterior, aici se vor  naște și copii blonzi  sau mulatri, iar dolarii îi vor face pe insulari să renunţe la culti­varea vaniliei şi producerea uleiului de cocos, în schimbul noilor oportunităţi create. Treizeci de ani mai târziu tot ame­ricanii au fost aceia care au trans­for­mat insula într-un paradis turistic, Bora Bora devenind astăzi cel mai dorit loc al unor vacanţe exotice. Un lucru trebuie reținut: aici există prețuri exagerate, insula fiind, în prezent, cea mai scumpă din toată Polinezia. Peste noapte, 4.200 de localnici au devenit oa­meni de afaceri, care şi-au uitat tra­diţiile.

Din punct de vedere al naturii se pare că Moorea trece pe locul întâi. Deja la momentul în care am revenit, am remarcat foarte puţini turişti şi niciun vas de călători. Multe hoteluri au dat faliment și deja şi încep să se părăginească. Probabil că aceia care vor mai fredona Bora Bora vor fi noii bogaţi din răsăritul Europei, ce se vor concura în a arunca (stupid) cu banii, tradiţionaliştilor rămânându-le vechile înregistrări, cântecele şi dansurile poli­ne­ziene autentice. Păcat că turismul excesiv poate distruge tradiția. Totul este ca localnicii să aibă suficientă min­te şi tărie să-i reziste şi să-şi păs­treze identitatea.

La masa de seară, ne-a venit în minte o întrebare, pe care am adresat-o comesenilor, anume: care este cea mai frumoasă insulă pe care a-ţi văzut-o vreodată? În momentul în care ne aflam în mările sudului. Răspunsurile au vizat Europa, în totalitate: Capri, Cor­sica, Sardinia, Corfu. Aşadar, dragi cititori, sfatul nostru de globtrotteri este să vizitaţi mai întâi Europa. Oriunde în lume vă veţi afla, veţi concluziona ca şi noi că draga noastră bătrână Europă rămâne cel mai frumos tărâm de pe pământ.

Am  remarcat că în toată Polinezia franceză prezenţa masivă a automo­bi­lelor Dacia. Majoritatea sunt taxiuri. Am văzut şi  multe  mărci Duster. Pro­prie­tarii lor nu ştiau că sunt fabricate în România, ţară de care nu prea au mai auzit. Știau că sunt franţuzeşti şi că vin din Franţa.

Următoarea escală o facem la Ro­ro­tonga, aparţinând insulelor Cook, unde nu ni se oferă foarte multe în afa­ra de hotelurile aflate direct la ocean pe strada care înconjoară insula de formă relativ rotundă. Ştrandurile cu apă clară şi nisip alb îşi datorează fru­mu­seţea riffului înconjurător, singura tre­cere posibilă fiind în Nord în dreptul capitalei, Avarua. Aici vizităm cele două biserici mai importante, Cook Island Christian Church şi St. Joseph, fosta rezidenţă a reginei, sediul Uni­ver­sităţii Pacificului de Sud, restau­rante şi piaţa de suveniruri. În turul celor 3 km., mergând spre Vest, trece pe lângă aeroport și mai întâlnești în cale clă­direa Parlamentului, stadionul naţional, interesantul Cultural Village în Arorangi, frumoasele ştranduri Aro’s beach şi Titikaveka. Trebuie amintit şi de „King of Coconuts” sau „Master of desaster”, cunoscut şi ca Piri Purito, numele unui fost boxer care la ferma sa organi­zea­ză, duminica la prânz, un barbeque, dar în gropi cu jar peste care pune, învelite în foi de bambus, bucăți de carne, legume şi fructe; la un moment dat se caţără într-un bananier de unde ţine o mică cuvântare după care participanţii sunt invitaţi la masă. Bine că l-am văzut data trecută, căci acum era în Noua Zeelandă. Urmează pe coasta de est câteva complexe hoteliere înainte de a reveni în Avarua. Se remarca în toată insula curăţenia, casele îngrijite, cu foar­te multe flori, adevărate părculeţe. Lo­calnicii sunt foarte amabili şi primi­tori. O carac­te­ristică în insulele Cook este numărul mare de biserici, cu pre­do­minanţă celor sectale, ca și prezenţa mare la slujbe şi dreptul de a avea pe fiecare proprietate propriul cimitir.

În ziua vizitei noastre am trăit şi nişte clipe de coşmar. Deşi vremea nu era bună,  existând valuri mari, vânt şi ploaie, căpitanul  vasului  a decis totuși să mergem cu şalupele la mal. În aces­­te cazuri se montează în lateralul va­porului, la nivelul apei, o platformă pe care pasagerii coboară pe o scară. Cu mare greutate, datorită valurilor, am coborât în barcă, dar la des­prin­de­rea ei de platformă un val ne-a tam­po­nat atât de puternic încât puntea cu sca­ră cu tot, din cauza socului, s-a de­pla­sat şi a prins barca. Aceasta, la fie­care val, era izbită puternic de cala va­su­lui. Cu mare greutate pilotul a reuşit, prin forţa motorului, să scape de plat­for­mă şi tot cu mare efort să se des­prin­dă şi de vapor. La revenire, am acos­tat la cea de a doua platformă, din par­tea opusă, prima fiind distrusă. Nu­mai Dumnezeu ne-a aparat. Acest mod de a ajunge la mal nu este întot­dea­una cu probleme. Din nefericire, aces­te insule mici nu au porturi de acostare pentru vasele mari.