În iunie, Vasilache va face recepția a 17 km de rețele de apă și apă uzată


Vara vine nu doar cu alegeri locale ci și cu inaugurări în localitatea păstorită de edilul Sorin Vasilache. În prezent, angajații Apavil lucrează la proiectul de extindere rețele de apă și apă uzată, pe o lungime de 17 km. Investiția este realizată cu fonduri europene, iar recepția lucrărilor se va face în iunie. Potrivit declarației edilului social-democrat, prin acest proiect s-a mai făcut o stație de epurare în Valea Cheii, au fost modernizate stațiile de captare a apei din zonele Comanca și Răpuroasa. Olănești mai are în derulare un proiect de alimentare cu apă și canalizate, prin POS MEDIU, de peste 3 milioane euro. Prin această investiție, toți cetățenii vor beneficia de apă și canalizare.