În Gușoeni funcționează doar o singură şcoală!


• peste 100 de elevi merg în cursuri la unităţile de învăţământ din Drăgăşani

Spre dezamăgirea primarului Nicolae Concioiu, pe teri­to­riul comunei Guşoeni funcţionează o singură şcoală. „Mă întristează acest lucru, dar nu am avut ce face. Am făcut fel de fel de demersuri, dar căderea demografică nu poate fi opri­­tă. În şcoala noastră învaţă 51 de copii, pentru că ne aflăm la o distanţă mică de Drăgăşani şi, astfel, peste 100 de copii merg la cursuri la unităţile de învăţământ din oraş. Şi la noi sunt condiţii bune, dar părinţii preferă profesorii din Dră­gă­şani”, declară social – democratul Concioiu.