În Galicea, două drumuri comunale vor fi asfaltate


Administraţia locală din Galicea continuă să depună eforturi pentru modernizarea infrastructurii şi asigurarea unor condiţii moderne de trai pentru toţi locuitorii. Chiar dacă au şi alte proiecte demarate, edilii Ion Năfliu şi Florea Udrea (foto) mai au un plan ambiţios pentru 2015. Cei doi liberali doresc modernizarea drumurilor comunale 32 (satul Cremănari) şi 176 (satul Bratia Vale). Valoarea investiţiilor urmează să se ridice la 2,6 milioane de lei. „Dacă vremea ne va permite, până în luna august, sau cel târziu în septembrie, sperăm să avem asfalt pe DC 32 în satul Cremănari şi pe Drumul Sării în satul Bratia Vale. Vorbim aici despre două drumuri care, pe lângă asfaltare, vor beneficia şi de rigole betonate pentru o bună colectare a apelor provenite din precipitaţii. Ne dorim ca licitaţia pentru atribuirea acestor lucrări să aibă loc după ce stabilim absolut toate detaliile de execuţie. Nu ştim ce firme se vor înscrie la licitaţie, însă noi sperăm ca totul să decurgă fără probleme”, a declarat optimist Florea Udrea, viceprimarul comunei Galicea.