„În evaluarea spitalelor, de multe ori greșesc specialiștii, acei consilieri”


• a declarat, prezent la Vâlcea, dr.Vasile Cepoi – președinte Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor

Pentru prima dată, a fost prezent la Vâlcea, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Conferinței „Zilele Medicale Vâlcene” și prof. dr. Vasile Cepoi – președinte CONAS, acesta vorbind despre evaluarea spitalelor și „bubele” ce le întâmpină un astfel de demers. „E prima dată când mă aflu în mijlocul vostru… Breasla rezistă și rezistă prin profesionalismul său. Se fac evaluări în spitale, pentru acreditare, se constată, de cele mai multe ori, că hârtiile nu sunt în regulă, dar oamenii își fac bine treaba. De vină sunt specialiștii, acei consilieri angajați, care le spun cu totul altceva. Ideea este că probleme în ceea ce privește calitatea sistemului apar în toate țările; toți depun eforturi pentru mai bine”, a precizat prof. dr. Vasile Cepoi.