În etapa a XII-a Ligii Florilor, Vâlcea vrea toate punctele în meciul cu Cisnădie


SCM Râmnicu Vâlcea pornește cu prima șansă pentru obținerea unui succes în partida miercuri, 10 martie 2021, contra grupării Măgura Cisnădie, programată cu începere de la ora 18.30. Partida care se va disputa în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea contează pentru etapa a XII-a din turul Ligii Florilor de handbal feminin. Meciul se joacă în cadrul turneului aferent acestei runde pe care Federația Română de Handbal l-a programat a se desfășura chiar în municipiul nostru, polivalenta râmniceană fiind gazdă pentru toate cele șapte partide care au loc în această rundă. Cum se cunoaște, ar fi trebuit să joace opt meciuri, însă echipa Crișul Chișineu Criș s-a retras la finalul anului trecut, iar în fiecare rundă una dintre celelalte 15 formații va sta, neavând adversar.
Atât echipa Primăriei din Râmnicu Vâlcea, cât și cea a Primăriei din Cisnădie au început destul de bine acest sezon 2019/2020 (unul atipic, din cauza pandemiei de Coronavirus). După primele unsprezece etape, echipa noastră ocupă poziția a treia în clasamentul Ligii Florilor, cu un total de 24 de puncte. Înaintea jocului de miercuri, din zece meciuri disputate (victoria pe care SCM a obținut-o contra grupării Crișul Chișineu Criș nu a mai contat după retragerea acestei formații), echipa pregătită de antrenorul Florentin Pera a înregistrat opt victorii și două înfrângeri. De partea cealaltă, Măgura Cisnădie ocupă, înaintea partidei de miercuri, poziția a șaptea în ierarhia Ligii Florilor, cu 16 puncte acumulate. Formația din județul Sibiu nu a stat în niciuna dintre etapele care au fost programate până acum în campionatul intern (și nici nu a apucat să joace cu Crișul Chișineu Criș în debutul campionatului). Astfel, Măgura are unsprezece partide disputate până la acest moment al întrecerii, adică mai mult cu un joc decât SCM Râmnicu Vâlcea. În aceste întâlniri, Măgura a înregistrat rezultate «simetrice», obținând cinci victorii, o remiză, dar și cinci înfrângeri.

Vâlcea are cea mai bună apărare,
Măgura unul dintre cele mai bune atacuri!

Interesant de remarcat înaintea partidei de miercuri este faptul că, în polivalenta râmniceană, se vor duela unele dintre cele formațiile din prima ligă autohtonă care excelează la capitolele cea mai bună apărare, respectiv cel mai bun atac. Cu 203 goluri primite în zece partide (și 261 marcate), SCM Râmnicu Vâlcea are cea mai bună apărare din întreg campionatul, depășind-o chiar și pe rivala CSM București. De partea cealaltă, Măgura nu excelează la capitolul apărare, însă are al doilea cel mai bun atac dintre toate cele 15 echipe din campionat (cifrele fiind valabile înaintea începerii jocurilor din cadrul etapei a XII-a). Astfel, chiar dacă ocupă poziția a șaptea în ierarhia generală (cea calculată în funcție de punctajul obținut), gruparea sibiană a reușit să marcheze nu mai puțin de 280 de goluri în cele unsprezece jocuri disputate. Din acest punct de vedere, CSM București domină autoritar ierarhia numărului de goluri marcate, echipa susținută financiar de Primăria Generală a Capitalei înscriind de 332 de ori în cele unsprezece partide în care a evoluat.
Sursă foto: Arhivă