În etapa a X-a din Seria Vest, municipalii atacă fotoliul de lider


• gruparea din Parcul Zăvoi poate urca pe prima poziţie în clasament dacă se impune în derby-ul cu Olimpia Satu Mare, iar FCM Baia Mare pierde acasă cu Universitatea Cluj

Specializaţi în obţinerea victoriilor pe final de joc, fotbaliştii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea au, la finalul acestei săptămâni, şansa, fie ea şi teoretică, de a urca pe primul loc în ierarhia Seriei Vest din Liga a II-a. Asta pentru că, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul din Parcul Zăvoi, fotbaliştii pregătiţi de antrenorul Alexandru Pelici vor susţine un joc foarte important. Aceştia se vor duela cu sătmărenii de la Olimpia, cele două echipe urmând să se întâlnească în derby-ul etapei a X-a din Seria Vest. Partida este foarte importantă pentru ambele formaţii, CS Municipal ocupând, înaintea acestei runde, poziţia secundă în clasament (cu 18 puncte), în timp ce Olmpia se află pe locul cinci (cu 14 puncte).
Succesul va fi cu siguranţă obiectivul principal al ambelor echipe, însă nici remiza nu poate fi de neglijat. CSM și Olimpia au nevoie de toate punctele pentru a se apropia de vârful clasamentului, pentru municipalii lui Pelici existând o miză mai mare în acest caz. Spunem asta fiindcă, în eventualitatea unei victorii, râmnicenii şi-ar menţine în mod cert poziţia secundă. Mai mult decât atât, dacă băieţii noştri vor trece la scor de Olimpia Satu Mare, iar liderul la zi al întrecerii, FCM Baia Mare, va ceda pe propriul teren în faţa Universităţii Cluj, atunci vâlcenii ar putea urca în confortabilul „fotoliu” de lideri ai Seriei Vest. Şi în tabăra vizitatorilor de mâine există o miză importantă pentru partida de sâmbătă. Dacă vor reuşi să se impună la Vâlcea, sătmărenii ar acumula 17 puncte şi s-ar apropia foarte mult de podium. Avem aşadar premise concrete pentru ca sâmbătă, în Zăvoi, să urmărim un spectacol fotbalistic pe cinste, în care fotbaliştii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea şi Olimpia Satu Mare vor face totul pentru obţinerea victoriei.

Încă trei partide până la finalul turului. Următoarele două sunt în deplasare!

Ar mai fi de amintit faptul că, până la finalul turului, CS Municipal va mai avea de susținut trei partide. Interesant de remarcat est că primele două vor avea loc în deplasare. Astfel, în etapa a XI-a, programată pe 31 octombrie, fotbaliștii pregătiți de antrenorul Alexandru Pelici vor evolua în județul Arad, în fieful „șoimilor” din Pâncota. Apoi, pe 7 noiembrie, aceștia vor juca sub „Tâmpa”, în fieful fostei prim-divizionare FC Brașov. În fine, etapa de încheiere a turului Seriei Vest aduce echipa noastră din nou pe stadionul din Parcul Zăvoi. Cu prilejul rundei a XIII-a, una intermediară, programată pe 11 noiembrie, municipalii vor întâlni actualul lider al întrecerii, FCM Baia Mare.

Programul etapei a X-a

Sâmbătă, 24 octombrie 2015
CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia Satu Mare
FC Brașov – CS Mioveni
FCM Baia Mare – Universitatea Cluj
FC Caransebeș – Gaz Metan Mediaș
Metalul Reșița – Unirea Tărlungeni
FC Bihor Oradea – UTA B.D. Arad
Chindia Târgoviște – Șoimii Pâncota

Clasamentul Seriei Vest

Loc Echipă Golaveraj Puncte
1.FCM Baia Mare 17-6 21p
2.CSM Râmnicu Vâlcea 12-8 18p
3.Chindia Târgoviște 16-8 17p
4.UTA B.D.Arad 18-11 16p
5.Olimpia Satu Mare 14-10 14p
6.FC Brașov 13-10 14p
7.Șoimii Pâncota 9-10 14p
8.Gaz Metan Mediaș 9-9 13p
9.CS Mioveni 13-11 11p
10.FC Caransebeș 11-14 10p
11.FC Bihor Oradea 8-14 10p
12.Universitatea Cluj 4-8 7p
13.Unirea Tărlungeni 9-16 6p
14.Metalul Reșița 6-24 1p