„În două săptămâni trebuie să crească alocațiile copiilor”


Dublarea alocaţiilor pentru copii începând cu 1 august 2020 ar trebui să se facă în următoarele nivele: 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani (în cazul celor cu handicap), 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani (în cazul celor cu handicap).
„Sunt aproape 3,66 de milioane de copii care trebuie să primească alocaţie de stat. Aș vrea să fac o precizare, să știe vâlcenii că, anul trecut, când PSD era la guvernare, la legea bugetului a fost adoptat un amendament al celor din Opoziţie, adică PNL, USR, PMP și alții, care prevedea dublarea alocaţiilor pentru copii şi cereau ca banii să fie luaţi din excedentul de la pensii. Excedent care, la vremea respectivă, nu exista. PSD a analizat și a găsit rapid soluția și resursa bugetară. Anul acesta este aceeaşi situaţie. De data aceasta, noi propunem o lege care prevede dublarea alocaţiilor, dar Guvernul Orban spune că nu sunt bani și că tot caută și analizează soluții să crească sau să nu crească alocațiile”, a declarat Vasile Cocoș, deputat de Vâlcea.