În doar o săptămână, Peste 1.300 de cazuri de viroze respiratorii în Vâlcea


În doar o săptămână de zile, în evidențele Direcției de Sănătate Publică Vâlcea s-au înregistrat 1.374 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 286 de pneumonii și 50 de gripă sezonieră. La nivelul fiecărei unități școlare, au fost luate măsuri de protecție: dezinfecții, purtarea de măști de protecție, intrarea în școli doar a elevilor, fără aparținători, controale în rândul copiilor efectuate de medici. În ceea ce privește Coronavirus, la nivel de județ, se află-n monitorizare patru chinezi întorși recent din China, care sunt asimptomatici. Ei se vor afla sub supravegherea Sanepidului timp de 14 zile.