În disputa dintre CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea, o fostă jucătoare a Oltchimului dă semnalul de luptă


• trupa din capitală dorește cu orice preț revanșa după înfrângerea surprinzătoare din Supercupa României
După cum ați aflat din paginile cotidianului nostru (detalii AICI), pe 9 octombrie, cu începere de la ora 17.30, în Sala Polivalentă din Capitală, CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea se vor întâlni în cel mai interesant meci atât al rundei cu numărul cinci, cât și, sperăm noi, unul dintre cele mai atractive ale campionatului. Ambele formații sunt neînvinse în acest sezon, având maxim de puncte, iar Vâlcea pare a fi singura echipă din handbalul românesc în stare să împiedice parcursul impecabil al redutabilei campioane CSM București. O dovadă a acestor spuse s-a văzut și în meciul de la sfârșitul lunii august, atunci când trupa râmniceană s-a impus, în Supercupa României, chiar în fief-ul bucureștencelor.
Înaintea meciului extrem de important de mâine după-amiază, care va decide numele liderului după primele cinci runde ale Ligii Florilor de handbal feminin, căpitanul handbalistelor de la CSM București, Iulia Curea, a dat semnalul de luptă pentru meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea. Fosta jucătoare a Oltchimului a fost de părere că meciul va fi unul echilibrat, între două echipe foarte puternice. „Este un meci foarte greu, suntem conștiente de asta. Vâlcea este o echipă puternică și, mai mult decât atât, este singura care ne-a învins în acest debut de sezon, în Supercupa României. Pentru noi este momentul revanșei și ne dorim extrem de mult să câștigăm. Este important atât pentru lupta în vârful clasamentului, cât și pentru moralul nostru. Îi așteptăm pe toți suporterii să ne încurajeze și să fie alături de noi”, a punctat Iulia Curea, fostă «galactică» în echipa legedară a Oltchimului, actualmente căpitanul celor de la CSM București.
De altfel, pentru toate componentele grupării din Capitală, acest meci este unul al revanșei. CSM București a început bine noul sezon al Ligii campionilor, cu o victorie în fața echipei ungare Ferencvaros (scor 36-31), iar acum se dorește o desprindere de pluton și în campionatul intern.

„Vâlcea este o echipă foarte bună”, crede antrenorul celor de la CSM București

Tot despre revanșă în fața trupei de la poalele Capelei a vorbit și antrenorul bucureștencelor. „Va fi un meci intens, Vâlcea este o echipă foarte bună. Va trebui să jucăm la cel mai înalt nivel și să nu cedăm inițiativa nici un moment. Avem de luat o revanșă, ne dorim mult să câștigăm acest meci și să facem uitată înfrângerea din jocul din Supercupă”, au fost declarațiile lui Magnus Johansson.

Nicolae Luca: „Meciul pierdut în Supercupă nu mi-a picat deloc bine”

Înaintea meciului de care pe care din Polivalenta râmniceană, team-managerul celor de la CSM București, Nicolae Luca, a transmis, la rându-i, un mesaj: „Eu încă resimt înfrângerea din meciul din Supercupă. Sunt obișnuit să câștig, iar acel meci pierdut nu mi-a picat bine deloc. Am avut parte de un început mai greoi, dar ușor, ușor lucrurile se remediază. Avem un moral foarte bun după succesul din Liga Campionilor. Știm că acum ne așteaptă un meci greu, sunt multe orgolii și rivalități la mijloc, dar jucăm acasă și nu ne gândim decât la victorie. Cunoaștem foarte bine echipa din Vâlcea, am învățat ce aveam de învățat după jocul din Supercupă”.

Unde poate fi urmărit meciul?

Pentru vâlcenii care vor face deplasarea la București pentru a urmări derby-ul Ligii Florilor, facem precizarea că reprezentanții clubului gazdă au pus în vânzare bilete la prețul general de 15 lei.
Cei care nu vor putea merge la București au la îndemână alternativa oferită de postul public de televiziune, care va transmite meciul în direct.