În comuna Dăeşti, Se lucrează la investiţii pe fonduri europene


Aşa cum v-am mai informat, administraţia comunei Dăeşti se ocupă, în această perioadă, de lucrările de investiţii realizate cu fonduri europene. „S-au încheiat lucrările la proiectul pe Măsura 125, de ame­na­ja­rea a drumurilor agricole, iar până la sfârşitul lunii octombrie se va fina­liza şi proiectul de modernizarea a căminului cultural şi a terenului sintetic din satul Fedeleşoiu. Tot în octombrie, se va pune punct proiectului ce a prevăzut dotarea căminului cultural din satul Sâmbotin, dar şi dotarea serviciului pentru situaţii de urgenţă”, declară George Popolan.