În cazul contestării procedurilor de achiziţii publice vor trebui constituite garanţii de bună conduită


„Guvernul României a introdus obligativitatea constituirii de garanţii de bună conduită în cazul contestării procedurilor de achiziţii publice, pentru a proteja autorităţile contractante de contestaţiile abuzive”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene (MFE). „Operatorii economici care contestă procedurile de achiziţie publică vor constitui garanţii de bună conduită pe întreaga perioada cuprinsă între data depunerii contestaţiei, cererii sau plângerii şi soluţionarea definitivă a acesteia, inclusiv în cazul în care aceasta vizează conţinutul documentaţiei de atribuire. Până în prezent se reţineau sume doar dacă era atacat rezultatul procedurii de achiziţie publică”, se mai arată în comunicat.

Potrivit acestuia, în cazul respingerii contestaţiei depuse, garanţia de bună conduită este reţinută. Aceste prevederi sunt reglementate de Ordonanţa de urgenţă adoptată în şedinţa de Guvern din data de 28 iunie a.c., prin care este modificată OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. „A fost instituită această garanţie deoarece contestarea procedurilor de achiziţie publică a devenit «sport naţional» în România”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Acesta a mai spus că noua reglementare este corelată cu practicile europene, iar prin introducerea acesteia nu se îngrădeşte dreptul de a contesta procedurile, ci doar se responsabilizează operatorii economici care abuzează de această cale de atac. „Acum ne confruntăm cu următoarea situaţie: calendarul de implementare a proiectelor nu poate fi respectat deoarece contractele de achiziţie publică nu pot fi încheiate în timp util din cauza contestaţiilor abuzive care nu vizează fondul cauzei, ci blocarea procedurii. Mai mult, sunt situaţii în care procedurile de atribuire depăşesc perioada de timp stabilită pentru execuţia contractelor. Aceste practici blochează implementarea tuturor proiectelor finanţate din bani publici, adică de la bugetul de stat, de la bugetele locale şi din fonduri europene”, susţine Teodorovici.

Conform noului act normativ, nivelul garanţiei de bună conduită este reglementat ca procent din valoarea estimată a procedurii contestate, în funcţie de obiectul contrac­tu­lui, în limita unor plafoane maxime. Garanţia de bună conduită trebuie să aibă o peri­oadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă plata necon­di­ţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în situaţia în care contestaţia, cere­rea sau plângerea va fi respinsă. În cazul în care expiră perioada de valabilitate a ga­ran­ţiei de bună conduită până în momentul emiterii deciziei/hotărârii, contestatorul este obli­gat să o prelungească. În caz contrar, contestaţia, cererea sau plângerea va fi respinsă.

Garanţia de bună conduită poate fi constituită prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituţie bancară sau de către o societate de asigurări. O altă prevedere din actul normativ stabileşte reducerea timpului de soluţionare a contestaţiilor prin micşorarea perioadei în care contestatorii pot completa documentele depuse de la cinci la trei zile.