În câteva ore după ce au reuşit să scape din arestul IPJ, evadaţii au fost prinşi!


Ieri dimineaţă, doi infractori au reuşit să evadeze din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, punând „în alertă” zeci de poliţişti şi jandarmi. Daniel Cîrjă (foto stânga) şi George Culiman (foto dreapta) au reuşit să scape din arest prin fereastra de la un grup sanitar, într-un moment de neatenţie al angajaţilor IPJ. Imediat, pe toate drumurile importante din jurul Râmnicului, precum şi pe câmpurile şi pădurile din apropiere au fost dislocate zeci de cadre de Poliţie şi ale Jandarmeriei. De asemenea, momentul în care cei doi au evadat a fost surprins pe camerele video ale arestului IPJ Vâlcea.
În jurul orei 13.30, efortul poliţiştilor a fost „răsplătit” prin prinderea celor doi evadaţi, care au fost duşi înapoi unde le era locul. Din primele informaţii am aflat că unul dintre ei a fost implicat în furtul de la Damila de-acum câteva zile, iar celălalt era încarcerat pentru trafic de persoane, fiind urmărit şi de autorităţile italiene.