În campionatul de handbal feminin, junioare III sportivele Colegiului Energetic se pregătesc pentru primul turneu semifinal


Aşa după cum vă anunţam recent, handbalistele Colegiului Energetic din Râmnicu Vâlcea au câştigat locul întâi în Seria F a CN de junioare III şi au obţinut „biletele” pentru primul turneu semifinal al acestei întreceri. Sportivele pregătite pe atunci de antrenoarea Mia Rădoi s-au descurcat de minune pe parcursul ultimului turneu al seriei mai sus-amintite, organizat la Caracal, când au învins toate celelalte competitoare.
Echipa Colegiului Energetic şi-a aflat şi adversarele din următoarea fază a Campionatului Naţional de junioare III. Astfel, la primul turneu semifinal, formaţia din nordul Râmnicului a fost repartizată în grupă cu echipele: CSŞ Dinamo Braşov, Olimpia Tg. Mureş, CSŞ 2 Baia Mare, CSŞ Sighişoara şi CS Peciu Nou. Jocurile din cadrul turneului semifinal la care facem referire vor avea loc la finalul acestei săptămâni, iar cele mai bune două echipe se vor califica la cel de-al doilea turneu semifinal.