În Călimănești și Horezu, a fost confiscat material lemnos în valoare de peste 14.000 de lei


Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea au desfășurat joi, 9 aprilie, pe raza orașelor Călimănești și Horezu, diverse acțiuni. Acestea au vizat verificarea legalității exploatării, transportului, prelucrării și comercializării de material lemnos. În urma activităților desfășurate, au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 lei.
De asemenea, a fost dispusă și confiscarea cantității de 89 metri cubi material lemnos, lemn rotund și cherestea, cu o valoare de peste 14.000 lei.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea