În Bujoreni, Fonduri norvegiene pentru comunitatea rromă?


Edilul PSD, Gheorghe Gîngu, a anunțat, în presa locală, că țintește o finanțare externă din Fondul Român pentru Dezvoltare Socială prin linia „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei şi creşterea incluziunii romilor”, finanţat prin Granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021 programul Fondul Român pentru Dezvoltare Socială.
FRDS, înființat prin Legea 129/1998, a contribuit, până acum, la administrarea a șase scheme de grant adresate preponderent comunităților sărace și izolate, majoritatea din mediul rural, și a participat la implementarea efectivă a unor proiecte de interes național, sectorial și local, rata de absorbție a fondurilor atrase fiind până acum de 98%, iar aprecierile finanțatorilor privind managementul și calitatea intervențiilor ridicându-se la nivelul „highly satisfactory”. Domeniile principale pe care le vizează activitatea FRDS sunt: incluziunea socială (cu accent pe comunitățile de romi), dezvoltarea socio-economică, egalitatea de șanse, combaterea sărăciei, dezvoltarea comunitară și educație.

Ce este FRDS?

FRDS este un organism non-profit, autonom, care sprijină comunitățile și grupurile dezavantajate promovând abordarea participativă, în care membrii comunităților identifică problemele locale și aleg pentru a fi sprijinită prin finanțare, pe aceea care este considerată prioritară. Formele de suport pe care le oferă FRDS sunt:
• sprijinul financiar, care presupune finanțarea de proiecte, prin acordarea de granturi, destinate îmbunătățirii condițiilor de viață, abordând mai multe segmente de dezvoltare locală;
• asistență tehnică și instruire, care urmăresc creșterea capacității beneficiarilor de a pregăti/ formula și implementa în bune condiții proiectele finanțate, respectiv de a asigura sustenabilitatea lor pe termen lung, și presupune, alături de alte instrumente, instruiri privind managementul de proiect pentru coordonatorii proiectelor finanțate, supervizarea de teren a proiectelor, monitorizarea participativă a proiectelor (prin implicarea beneficiarilor), networking (constituirea rețelelor de beneficiari, organizații neguvernamentale și autorități locale) etc;
• sprijinul pentru accesarea fondurilor europene, care presupune contractarea în numele doritorilor a unor servicii specializate de asistență tehnică sau suportul direct acordat de experții FRDS pentru elaborarea unor strategii, studii, analize necesare elaborării cererilor de finanțare pentru fonduri europene sau scrierea propriu-zisă a proiectelor.