În Bălcești, Se lucrează pe strada Pajura


În această perioadă, în orașul Bălcești se efectuează diverse lucrări edilitare, primarul Constantin Aleca (foto) dorind să profite cât mai mult înainte de venirea iernii. „Au fost câteva probleme cu unele firme care au avut lucrări în orașul nostru. Știți cum e, firmele caută să «prindă» lucrări în mai multe localități, dar se ocupă în special de cele unde sunt alocări bugetare mai mari. Noi nu i-am «slăbit» deloc, astfel că pe strada Pajura se va turna covor asfaltic și se vor realiza șanțuri dalate și podețe la fiecare gospodărie. În noiembrie, cred, lucrarea va fi finalizată”, declară edilul Aleca.