În atenţia persoanelor juridice şi fizice!


finante_sediuDirecţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte că luni, 30 mai a.c., este termen limită pentru depu­nerea situaţiilor financiare anua­le. Au această obligaţie socie­tăţile co­merciale/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cer­cetare-dezvoltare, pentru exer­ciţiul financiar 2010. Obligaţia este regle­men­tată prin Ordinul ministrului Finan­ţelor Publice nr. 2.870/2010 şi Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, cu modifi­că­rile şi completările ulterioare. Aten­ţie! Constituie contravenţie neres­pec­tarea reglementărilor emise de Mi­nisterul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul legal la unităţile teritoriale fiscal a situaţiilor financiare anuale şi, după caz, a situaţiilor financiare anua­le consolidate, precum şi a rapor­tărilor contabile. Astfel, se sancţio­nea­ză cu amendă: de la 2.000 la 3.000 lei, pen­tru neîntocmire şi nesemnare; de la 300 la 1.000 lei, pentru nedepunerea în termenul legal, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare; de la 1.000 la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cu­prin­să între 16 şi 30 de zile lucrătoare; de la 1.500 la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lu­cră­toare. Direcţia Generală a Finanţe­lor Publice Vâlcea informează contri­bua­bilii că, în luna iunie 2011, trebuie să depună la Fisc, după caz, docu­men­­tele precizate mai jos. Până la 7 iunie: Declaraţia de menţiuni privind schim­barea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimes­trul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intraco­mu­nitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juri­dice şi persoanele fizice care des­fă­şoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intraco­mu­nitare în luna mai 2011 şi sunt obli­gate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Re­glementare: OPANAF nr. 1.165/2009. Până la 10 iunie: Declaraţia de înre­gis­trare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scu­­­tire (35.000 de euro, la cursul Băn­cii Naţionale a României de la data ade­rării la Uniunea Europeană – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Co­dul Fiscal, cu modificările şi com­ple­­tările ulterioare; OMEF nr. 262/2007 cu modificările şi com­ple­tările ulterioare; Declaraţia de înregis­tra­­re fiscală/Declaraţie de menţiuni pen­­tru persoanele fizice care des­fă­şoa­ră activităţi economice în mod in­de­pendent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către per­soanele fizice care desfăşoară acti­vităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007; Decla­ra­ţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice ro­mâne, formular 020. Se depune de per­soanele fizice, altele decât persoa­nele fizice române care desfăşoară acti­vităţi economice în mod inde­pen­dent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plă­titori de TVA în urma depăşirii plafo­nu­lui legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Co­dul Fiscal, cu modificările şi com­ple­­­tările ulterioare; OMEF nr. 262/2007. Până la 15 iunie: Declaraţia re­capitulativă privind livrările/achizi­ţiile/prestările intracomunitare, formu­lar 390 VIES, pentru obligaţiile de de­cla­rare aferente operaţiunilor desfă­şu­rate în luna mai 2011. Reglementare: art. 156 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 76/2010. Până la 25 iunie: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii mai 2011. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, modificat prin OPANAF nr. 73/2011;Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impo­zitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112, cu termen lunar, pentru obligaţiile afe­rente lunii mai 2011. Reglementare: HGR nr. 1.397/2010; Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii mai 2011. Reglementare: art. 156 indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 183/2011; De­con­tul special de taxă pe valoarea adău­gată, formular 301, pentru contri­buabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fis­­cal şi care au efectuat: achiziţii intra­comunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, pre­cum şi pentru contribuabilii neîn­re­gistraţi şi care nu au obligaţia înre­gis­trării, care au efectuat achiziţii intra­co­mu­nitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglemen­tare: art. 156 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 30/2011; Declaraţia pri­vind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către per­soa­nele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224, pentru obligaţiile bugetului de stat afe­rente lunii mai 2011. Reglementare: OMEF nr. 2.371/2007. Până la 30 iu­nie:  Declaraţia informativă privind im­po­zitul reţinut şi plătit pentru veniturile cu regim de reţinere la sursă/venituri scu­tite, pe beneficiari de venit nere­zi­denţi. Reglementare: art. 119 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; Declaraţia informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit, formular 205. Se depune de per­soanele fizice şi persoanele juridice plătitoare de venituri cu reţinere la sursă: venituri din dividende, dobânzi, lichidare, premii şi jocuri de noroc, pen­sii, activităţi agricole, alte venituri. Re­glementare: art. 93, alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 1.803/2010.