În Ardeal, vâlcenii de la Suprem Dance au fost «fruncea»


Weekend-ul trecut, orașul Sibiu a găzduit una dintre cele mai importante competiții de dans sportiv național și nu numai. Este vorba de Transylvanian Grand Prix, a cărui ediție, din acest an, a venit cu o premieră în dansul sportiv din România – a găzduit două campionate mondiale în cadrul aceluiași eveniment. Prima s-a adresat categoriei de juniori II standard iar cel de-al doilea campionat mondial s-a adresat seniorilor I, care au avut în program nu mai puțin de 10 dansuri.
Sâmbăta și duminica trecute au evoluat la Sibiu aproximativ 500 de perechi, venite din peste 25 de țări din întreaga lume, printre aceștia o serie de perechi din top 50 mondial. Iar pentru o competiție de așa rang, brigada de arbitrii a numărat oficiali din 20 de țări; 30 de arbitri internaționali și peste 50 de arbitri și oficiali români.
Clubul Suprem Dance din Râmnicu Vâlcea a avut, astfel, onoarea de a fi prezent la o competiție sportivă de un asemenea rang. Ba mai mult, prestația sportivilor vâlceni a fost una de invidiat, obținând o serie de premii și distincții cu care se pot mândri. Iată cum s-au prezentat aceștia și mai ales care a fost rodul muncii lor:
Clasa E 16-35 ani Latino: Boștinaru Andrei – Pănescu Angelina – locul 4;
Clasa E 6 – 11 ani: Tudoroiu Alexandru – Florea Patricia – locul 5;
Clasa Hobby 6-11 ani: Mocanu Matei – Chirca Bianca – locul 6;
Clasa Hobby 6-11 ani – Szasz Radu – Birchi Antonia- locul 1;
Open Standard 12-13 ani – Sovar Albert – Ciuca Dea – locul 5 și locul 3 la categoria Open Latino;
Open Basic 12-15 ani Latino – Ciobanu Andrei – Vocheci Daria – semi-finaliști.
Rezultatele lor au în spate multă muncă, zeci, sute de ore de antrenament, în care determinarea se transformă în sudoare, pentru ca în cele din urmă să devină triumf. Și spun asta pentru că la unele categorii, pentru a ajunge pe aceste locuri, sportivii au trebuit să danseze de 8, 12 sau 18 ori, să înfrunte emoțiile, oboseala, stările de rău….ceea ce nu este deloc un lucru ușor. Felicitări lor și, nun în ultimul rând, îndrumătorului lor, antrenorul principal Bogdan Stîrcu.