În acest final de săptămână, 11 octombrie 2019 – 507 ani de la prima atestare documentară a Costeștiului


Într-un document datat în 11 octombrie 1512, Neagoe Basarab voevod întăreşte lui Barbu Craiovescu ban, ctitorul Bistriţei ocină la Târsa, deal ce astăzi aparţine satului Pietreni, situat în partea de vest a acestuia, spre Bistriţa, luată în schimb pentru satul Slătioara. Tot în acest document apare ca martor popa Frâncu din Costeşti. Deci, la această dată apare documentar pentru prima dată actualul sat de reşedinţă Costeşti. În secolele următoare, satul Costesti este întâlnit în numeroase documente. Pietreni, unul din satele care compun comuna Costeşti, formează partea de nord, tot veche, a comunei: biserica satului, fost schit, a fost ridicată în 1701, dar pe locul alteia mai vechi, lucru explicat de faptul că Alexandru Odobescu găsise acolo obiecte de cult purtând data 1694. De-a lungul pârâului Bistriţa a fost o moşie mănăstireasca şi de aceea, cu ani in urmă, „casele erau mai rare”. În afară de Văratici, sat de moşneni, Floreştii, Călinele (cătune ale satelor Văratici) şi Bistriţa, s-au încheiat abia după 1864. De partea cealaltă, la răsărit de pârâul Costeşti, cătunele se ţin lanţ, acolo fiind si partea cea mai veche a comunei. O parte se numeşte Costeşti, căreia i se mai spune şi Blezeni; mai sus se află Săcăturile, Grămeştii şi Ciorobeştii. Şirul acestora sfârşeşte cu Pietrenii. Între cele două ape, pe colina sudică a Stogului, se află cătunul Mlăci, parte a satului Văratici, locuit şi el de vechi ţărani moşneni. Ferigile (astăzi cătun al satului Costeşti), sat nou, s-a format din costeşteni şi din vărăticeni, după împroprietărirea însurăţeilor din anul 1881. Li s-a dat pământ în Ferigile, care până atunci era islaz. Până la 1880-1881 nu erau aici decât câteva case aşezate pe loturile împroprietăriţilor de la 1864. Linia de demarcaţie pornea din colţul grădinii şcolii în jos, către punctul Capul Ferigile. Toate aceste sate şi locuri au la un loc numele de Costeşti, nu de când cu adoptarea numelui de comună, ci din vremi foarte îndepărtate. În toate izvoarele istorice, câte ne sunt cunoscute, nu aflăm alt nume general de cât acesta. Pe o hartă anexată la o broşură ce însoţeşte cunoscuta „Auria Romano-Dacica” a lui Köleseri, apărută în anul 1720, apare şi localitatea Costeşti (alături de cele două mânăstiri – Bistriţa şi Arnota), dar mult deplasată spre est, faţă de localităţile vecine: Horez (oraş), Rămeşti (Râmeşti), Bodeşti ş.a. În lucrarea sa “Principatele Române la începutul secolului al XIX-lea”, istoricul C. C. Giurescu face importante constatări isto­rice, geografi ce şi statistice, pe temeiul hărţii ruse din 1835, redând o listă a celor 7798 de aşezări omeneşti, rânduite alfbetic, pe judeţe şi ţinuturi. În judeţul Vâlcea, apar însemnate pe hartă mânăstirile Bistriţa şi Arnota, alături de localităţile Costeşti şi Pietreni, în vecinătatea altor sate: Horez, Pietrari de Sus, Tomşani, Măldăreşti, Bărbăteşti şi Foleşti de Sus. Într-o cartografie a judeţului Vâlcea din anul 1838, aflăm date importante despre localitatea Costeşti. La acea dată, satul Costeşti era împreunat cu satele Văratici şi Pietreni, aflat în proprietatea mânăstirii Bistriţa. Localitatea Costeşti era a doua ca mărime din judeţul Vâlcea, după localitatea Bărbăteşti. În trecut, hotarul comunei era împădurit cu foioase. Localitatea Costeşti era o mică aşezare omenească şi nu un loc pustiu, nepopulat. Nu tot hotarul comunei a fost populat, ci numai locurile celor mai vechi cătune ale satelor, amintite mai înainte. După cum se va vedea la capitolul următor, cu privire la problema social-agrară, stăpâ­ni­rea unor părţi din sate de către mânăstire şi boieri a dus la schimbări de limite ale hotarelor. Pe hotarul comunei au existat şi oameni liberi, care puteau dispune liber de pământul lor, dovadă fiind o serie de acte de vânzare, întâlnite în secolele trecute. Urmărind harta stolni­cu­lui Constantin Cantacuzino, generalul Bauer arată că în secolul al XVIII-lea, în regiunile muntoase populaţia era mai numeroasă decât în regiunile de câmpie. Aşezările s-au înfiripat pe locurile defrişate, ale căror denumiri toponimice se mai păstrează şi astăzi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în cătunul Ferigile, după cum spun bătrânii, era un loc acoperit cu anini, mesteceni şi ferigă, iar treptat, fiind defrişat, au venit aici mulţi locuitori care până atunci au locuit în punctul Măgureni, loc aflat în apropiere de Măgură, în zona de confluenţă a celor trei ape: Bistriţa, Costeşti şi Romani (informaţie culeasă de la Ioana A. Măgureanu, în vârstă de 94 de ani). De casele existente la Măgureni îşi amintesc numai cei mai în vârstă oameni ai satului. Mulţi dintre cei care au venit de la Măgureni şi-au luat numele de Măgureanu. (Monografia istorico-etnografică a comunei Costeşti – judeţul Vâlcea, autor Nicolae Făulete)”