În acest an, se vor amenaja trei parcuri noi în cartiere ale Râmnicului


De-a lungul acestui an, administrația locală are în vedere amenajarea mai multor parcuri pe teritoriul Râmnicului. „În primăvara acestui an, vor începe lucrările de amenajare a trei parcuri în diferite zone ale orașului. Este vorba, în primul rând, de un parc în zona Liceului Forestier, precum și de unul mai mare, mai generos, lângă Catedrala din Ostroveni. Pentru acesta din urmă, licitația a fost adjudecată, așa că, din luna martie, vor începe lucrările. Un alt parc care va fi realizat în acest an va fi amplasat între Mall și Winmarkt Cozia, unde deja se lucrează”, declară Mircia Gutău (foto).

Lângă gară nu se mai face parc. Gutău ne explică motivele

Primarul Râmnicului mai spune că s-a identificat o supra­față de teren lângă ștrandul din Ostroveni și că, din păcate, nu-și va respecta o promisiune din campania electorală. „Lângă ba­riera de pe strada Gib Mihăescu există o suprafață de teren nefo­losită, pe care speram să o putem prelua la Primăria Râmni­cului și să o transformăm în parc. S-au făcut numeroase de­mersuri, dar te­renul aparține a două societăți de transport – CFR Marfă și CFR Călători – care nu vor să-l pre­dea. Le-am pus în vedere, însă, să igieni­zeze zona respectivă, care a fost lăsată în paragină”, a mai spus Gutău.