„În 10 zile vom ajunge la cel mai mare număr de contracte de muncă după 1989”


• afirmă, total în neconcordanţă cu realitatea, premierul Boc

„Numărul contractelor de muncă active existente în România a ajuns la 6.275.307, depăşind nivelul din 31 decembrie 2008, iar în zece zile România va reuşi să atingă cel mai mare număr de contracte de muncă de după 1989”, a declarat ministrul interimar al muncii, premierul Emil Boc. „În acest moment, în România există 6.275 307 contracte de muncă active. Am depăşit numărul de contracte de muncă active existente în 31 decembrie 2008, de 6.230.353 contracte de muncă. În România de după 1989 cel mai mare număr de contracte de muncă a fost înregistrat în noiembrie 2008 – 6.296.205 şi sunt sigur că în mai puţin de 10 zile, la sfârşitul lui mai, România va reuşi să atingă cel mai mare număr de contracte de muncă de după ‘89. Astăzi ne despart circa 21.000 contracte de muncă şi, în ritmul în care mergem, în câteva zile acestea pot fi completate şi să arătăm că drumul ieşirii din recesiune este confirmat şi de datele certe ce arată numărul contractelor de muncă, iar fermitatea aplicării legii iarăşi aduce în România acele locuri de muncă pe care cu toţii le aşteptăm. Multe din aceste locuri de muncă sunt dintre cele care până acum erau la negru. Foarte mulţi întreprinzători au preferat ca în locul muncii la negru să încheie contracte de muncă şi să aibă linişte când merg acasă să doarmă, pentru că valoarea amenzii e foarte mare şi mai există şi pericolul închisorii”, a explicat Boc. Acesta a menţionat că, potrivit datelor pe care le are, în perioada 2 – 20 mai, ora 16.00, au fost înregistrate în România 228.820 noi contracte de muncă. „Atunci când vorbim de reforme e bine să le evaluăm şi rezultatele concrete. Unele îşi fac efectele în timp, ca Legea educaţiei, altele pot să îşi arate eficienţa chiar de la o lună la alta. În mai puţin de 20 zile de la intrarea în vigoare a noii legislaţii, coroborate cu o politică foarte fermă a Ministerului Muncii de aplicare a acestei legislaţii, de controale împotriva muncii la negru, iată că au apărut rezultatele. Faptul că economia a ieşit din recesiune aduce locuri de muncă noi şi acestea se regăsesc în numărul menţionat de 228.820 locuri de muncă în cele 18 zile din mai”, a conchis Boc.