Important pentru șoferi: Au fost prelungite termenele de restituire pentru taxele auto


La început de an, o informație utilă vâlcenilor privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule. Prin intermediul OUG nr. 114/2018 se produc următoarele efecte:
• termenele de restituire pentru taxele auto au fost prelungite până la 30 iunie 2019;
• restituirea se va face din oficiu de organele fiscale atât pentru sumele plătite, cât şi pentru dobânzile aferente în conturile bancare indicate de solicitant.
De asemenea, este util de știut că termenul limită pentru depunerea cererilor privind restituirea sumelor achitate a expirat la 31 august 2018, conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017.