IMM-urile vor beneficia de subvenționarea parțială a dobânzii la creditele contractate de la bănci


• Întreprinderile mici și mijlocii pot obține o subvenționare parțială a dobânzii unui credit contractat de la o bancă și, totodată, o garanție guvernamentală pentru respectivul credit, potrivit unei ordonanțe de urgenţă adoptate de Guvern

CCI Vâlcea anunță că Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, un program pentru sprijinirea IMM-urilor – Programul „Cardul Mihail Kogăl­ni­ceanu pentru întreprinderi mici și mijlocii”, program prin care statul se implică și sprijină direct IMM-urile pe două componente: dezvoltarea și susținerea in­vestițiilor, crearea și menținerea locurilor de muncă. Astfel, întreprinderile mici și mijlocii pot obține o subvenționare parțială a dobânzii unui credit contractat de la o bancă și, totodată, o garanție guvernamentală pentru respectivul credit. Avantajele pe care le prezintă acest program constau în subvenționarea a maximum 70% din rata dobânzii aferente creditului pe care un IMM dorește să îl acceseze, dar nu mai mult de 6,5% pe an; iar pe partea de garanții de stat, Fondul național de garantare, pentru maximum 80% din valoarea creditului, garantează creditul pe care îl ia o întreprindere mică și mijlocie, dar garanția nu poate să depășească 100.000 de lei. Din perspectiva alocării bugetare, pentru 2011, pentru subvenționarea dobânzii exista circa 24 milioane de lei, iar pentru garanții un fond de garantare special pentru IMM-uri de 400 milioane de lei. Este posibil ca cel puțin 4000 de beneficiari, în 2011, să intre sub incidența prevederilor bugetare existente. În anii următori, respectiv 2012, 2013, evident, numărul acestora se va tripla cel puțin. Totodată, Guvernul ar putea suplimenta bugetul alocat subvenționării dobânzilor, dacă programul se va derula cu succes. Condițiile de îndeplinit pentru accesarea acestui program sunt: societatea comercială să aibă minim doi ani de funcționare, să nu fie în procedură de insolvență, să prezinte garanții colaterale de până la 40%, celelalte de 80% fiind asigurate prin garanții de stat, să nu fie în dificultate conform directivelor europene, să nu fie emisă o decizie de recuperare a ajutorului de stat, să nu se afle în litigiu cu Ministerul de Finanțe sau cu Ministerul Economiei sau cu instituția de credit unde dorește să ia un credit, să nu figureze cu credite restante în centrala riscurilor bancare, să nu figureze cu incidente majore cu cecuri și bilete la ordin în centrala incidentelor de plăți. Programul va avea la baza o aplicație electronică aflata pe site-ul Agenției pentru IMM-uri, www.aippimm.ro, unde IMM-urile vor avea un acces simplu, rapid, transparent și vor putea să observe în fiecare minut pe ce poziție se află, care sunt problemele și ce acte trebuie depuse. Întreprinzătorul va intra pe aplicația care este pe site-ul www.aippimm.ro, deschisă după ce se vor publica normele de aplicare și se vor selecta băncile care vor dori să intre în acest program, va completa formularele necesare, se va adresa băncii cu care dorește să lucreze, unde are cont deschis, banca îi va evalua cererea pentru credit, îi va înmâna Fondului National de Garantare pentru garanții, Fondul National își va da acordul, IMM-ul va primi acel credit. Va trebui să facă o raportare în ceea ce privește ajutorul de minimis, după care va începe să acceseze această linie de credit. Nu sunt eligibile sprijinului activitățile de intermedieri financiare, tranzacțiile imobiliare, asigurările, cele de producție, armament, alcool, tutun, cele de comercializare tutun și cele care sunt interzise pentru a fi finanțate ca și ajutor de minimis, respectiv agricultura primară, de prelucrarea produselor agricole în anumite condiții, de pescuit etc.