Îi motivează sau nu? 85 de lei pe zi pentru președinții secțiilor de votare


• MAI asigură, pentru protocol, câte 10 lei în fiecare zi
Pe toată perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale ce vor avea loc pe 5 iunie, instituţiile la care sunt angajaţi membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar şi statisticienii le asigură acestora drepturile salariale cuvenite, potrivit legii. Preşedintele Biroului Electoral Central, preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie, locţiitorii acestora, membrii Biroului Electoral Central şi membrii birourilor electorale de circumscripţie primesc o indemnizaţie de 85 lei pentru fiecare zi de activitate. Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale şi statisticienii primesc o indemnizaţie de 65 de lei pentru fiecare zi de activitate. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia primesc câte o indemnizaţie de 85 de lei pentru fiecare zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile. Operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de votare primeşte o indemnizaţie de 85 de lei pentru fiecare zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile.
Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare primesc câte o indemnizaţie de 65 de lei pentru fiecare zi de activitate, dar nu mai mult de 3 zile. Membrii birourilor electorale de circumscripţie şi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare, personalul tehnic auxiliar al acestora, statisticienii, operatorii de calculator şi personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne care asigură măsuri de menţinere şi asigurare a ordinii şi liniştii publice sau care este în misiune de pază la birourile electorale de circumscripţie şi la birourile electorale ale secţiilor de votare primesc o indemnizaţie pentru cheltuieli de protocol, în valoare de 10 lei de persoană pentru ziua votării.
Mai trebuie spus că Ministerul Afacerilor Interne asigură protocolul pentru Biroul Electoral Central, în limita sumei de 10 lei pentru fiecare zi de activitate, pentru fiecare membru şi persoană care face parte din aparatul tehnic auxiliar al acestuia, cheltuielile aferente fiind suportate din bugetul Autorităţii Electorale Permanente.
În perioada electorală, cheltuielile cu telefoanele efectuate de autorităţile administraţiei publice implicate în organizarea alegerilor se suplimentează cu 50% faţă de normativele în vigoare.