Ieri, „Legea Muntelui”, întoarsă pe toți… versanții la CJ


Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), cu sprijinul Direcțiilor pentru Agricultură Județene, organizează în perioada 9.04 – 18.04.2019, un număr de șapte Conferințe regionale, având ca temă „Zona montană a României: prezent și perspective”. Conferințele vor avea loc în județele în care se vor înființa noile Centre Regionale de Dezvoltare Montană. Primul eveniment de acest gen din program s-a ținut ieri dimineață, în sala Mircea cel Bătrân, a Consiliului Județean Vâlcea, de la ora 11.00. Scopul întâlnirii a fost de a aduce la cunoștința celor prezenți (autorități publice, GAL-uri, asociații, cooperative, grupuri de producători, fermieri, ONG-uri, etc.) noutățile aduse de Legea Muntelui nr. 197/2018, stadiul actual al Programului de investiții în zona montană, prezentarea Agenției Naționale a Zonei Montane cu structurile sale teritoriale, noua delimitare a zonei montane, organizarea la nivel de grupe de munți, modul de dobândire a mențiunii de calitate facultative “produs montan”, precum și alte informații transmise din partea instituțiilor invitate.