„Icoana este o prezență permanentă în istoria Bisericii creștine”


Numeroși credincioși au fost prezenți în Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae, unde Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie. Alături de Înaltpreasfinția Sa, au slujit părinții consilieri, părinții profesori ai Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea și părinții slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale.
În această duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie i-a împărtășit pe elevii seminariști și pe credincioși, după ce aceștia, la finalul primei săptămâni a Postului Mare, s-au spovedit, primind dezlegare de la duhovnicii lor pentru Sfânta Împărtășanie.
Tot astăzi a fost citită Pastorala Sfântului Sinod în Duminica Ortodoxiei. Aceasta reafirmă temeiurile cinstirii icoanei, dar și necesitatea mărturisirii adevărului de credință, prin slujirea semenului, întrucât „fiecare dintre noi poate să Îl urmeze pe Hristos și să devină aproapele celui aflat în suferință. Iar această lucrare se împlinește de la vorba cea bună și întăritoare în credință și nădejde, continuând cu ajutorarea semenului și oferind darul material necesar pentru lucrarea filantropică sau social-caritabilă a Bisericii.
Lucrarea liturgică a Bisericii la care participăm se cuvine continuată prin programe de asistență socială și filantropică, prin construirea de lăcașuri de cult și de așezăminte ale Bisericii, precum: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unități medicale pentru bolnavi și altele asemenea”.
La finalul Sfintei Liturghii, în cuvântul împărtășit preoților și credincioșilor prezenți, Chiriarhul Râmnicului a arătat că „Icoana este o prezență permanentă în istoria Bisericii creștine, găsindu-se în cultul acesteia încă din primele secole. În acest sens, Sfânta Tradiție consemnează faptul că primele icoane au fost zugrăvite în timpul vieții Mântuitorului Hristos și în perioada apostolică”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a accentuat ideea că, în cântările liturgice care încheie prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, este afirmată cinstirea icoanei, ca o permanentă mărturisire a adevărului Înomenirii Fiului lui Dumnezeu, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. „În condacul din Duminica Ortodoxiei este mărturisit adevărul întrupării Fiului lui Dumnezeu: „Cuvântul Tatălui Cel necuprins, din tine, Născătoare de Dumnezeu, S-a cuprins, întrupându-Se; și chipul cel întinat, la chipul cel dintâi întorcându-l, cu dumnezeiasca podoabă l-a amestecat. Deci, mărturisind mântuirea, îl închipuim cu fapta și cu cuvântul”, fundamentând și liturgic rolul icoanei în Ortodoxie.
Mântuitorul Hristos, „chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni I, 15), deschide prin nașterea Sa din Fecioara Maria posibilitatea ca prin icoană să se reflecte oarecum realitatea dumnezeiască.
A tăgădui icoana înseamnă a nega Înomenirea Mântuitorului Hristos, a contesta realitatea coborârii Fiului lui Dumnezeu printre oameni spre a-i ridica pe aceștia la cer: „Cinstea și închinarea icoanei, cu adevărat, aducând-o la Acela al cui este chipul, o cinstim urmând învățăturile grăitorilor de Dumnezeu și lui Hristos cu credință strigăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul”, după cum ne-am încredințat la Slujba Utreniei din această Duminică”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

„Phirutno vas o des – Pelerin pentru o zi”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, în data de 25 februarie, Părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a organizat un pelerinaj la Biserica Drăgănescu, Mănăstirea Radu Vodă din București și Catedrala Patriarhală. În cadrul acestui pelerinaj, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, unde s-au putut închina la racla cu moaștele Sfântului Nectarie mare făcător de minuni. „Prin pelerinaj, creștinul depășește dificultăți ale vieții și află în multe situații rezolvarea unor probleme. Pelerinajul înseamnă pentru mulți spațiul și timpul în care toți oamenii sunt la fel, în care nimeni nu dorește să arate diferența de condiție socială, bogăție, funcție și altele”, a subliniat Părintele Părintele Nicolae Dorin Buda. Acest pelerinaj face parte din programul „Phirutno vas o des – Pelerin pentru o zi”.

Proiectul filantropic „Să-i îngrijim pe cei bolnavi” la Parohia Valea Bisericii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub îndrumarea Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei, în Parohia Valea Bisericii-Orlești din Protopopiatul Drăgășani se desfășoară în perioada Postului Mare proiectul pastoral-filantropic Să-i îngrijim pe cei bolnavi.
În fiecare sâmbătă și duminică, după săvârșirea Sfintei Liturghii, sunt organizate cateheze cu tinerii și seri duhovnicești, având teme cu valențe morale și filantropice. La inițiativa părintelui paroh, Sîia Luca-Georgian, membrii grupului catehetic vizitează bătrânii singuri și bolnavi din cuprinsul parohiei, oferindu-le alimente și haine.
La sfârșitul primei săptămâni din Postul cel Mare, toți cei implicați activ în acest proiect parohial mărturisesc faptul că milostenia restaurează și sfințește chipul lui Dumnezeu din noi, înțelegând cu adevărat că atunci când facem milostenie, averea noastră nu se împuținează, ci sporește. Dând milostenie, facem cea mai bună investiție, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.

Cateheză cu bătrânii de la Centrul de zi ,,Dreptul Simeon” al Parohiei Târg Horezu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 23 februarie 2018, părintele Constantin-Dorel Vulpe de la Parohia Tîrg Horezu a organizat noi activități pentru bătrânii de la Centrul de zi ,,Dreptul Simeon” .
Întâlnirea a avut loc în Biserica Adormirea Maicii Domnului și în cadrul acesteia a fost prezentată tema „Valoarea postului în lumina trăirii duhovnicești și a faptelor bune”.
„Faptele bune sunt urmarea firească a credinţei, precum la modul general noi oamenii facem abia după ce suntem convinşi de importanţa sau necesitatea lucrurilor pe care le facem. Tot astfel şi în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu, ea devine un fundament pentru faptele ulterioare ale omului. Nu de puţine ori am sesizat cum noi, creştini fiind, mărturisim declarativ credinţa noastră în Dumnezeu, dar alergăm după alte lucruri în viaţa aceasta, ori avem alte priorităţi. Nu de puţine ori avem în vedere pe Dumnezeu ca finalitate şi ţintă a vieţii noastre, după cum afirma şi pr. prof. Dumitru Stăniloae, şi iarăşi, nu de puţine ori ne comportăm ca atare. Faptul că avem momente în care nu Dumnezeu şi mântuirea sunt o prioritate a vieţii ne determină să credem că avem ceea ce Mântuitorul sancţiona adesea şi la ucenicii săi când îi numea “puţin credincioşi”, a subliniat părintele Constantin”.