Hoții de la Stroești, reținuți de polițiștii din Râmnic


Polițiștii vâlceni au probat activitatea infracțională a trei tineri cu privire la comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, din societăți comerciale, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, față de doi dintre aceștia luându-se măsura reținerii pentru 24 de ore. Astfel, în ziua de 14 iunie, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus efec­tua­rea în continuare a urmăririi penale faţă de trei tineri, dintre care doi minori, cercetaţi pentru furturi din societăți comerciale cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Din cercetările efectuate rezultă că, în noaptea de 8 spre 9 iunie a.c., D.I.A., de 24 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea și I.L.C., de 17 de ani, din co­muna Stroești ar fi pătruns, prin efracție, într-un magazin alimen­tar, din zona Pieței Ostroveni din Râmnic, de unde ar fi sustras țigări și bani, producând un prejudiciu estimat la 600 de lei. Totodată, din cercetările efec­tuate a rezultat că în perioada 21 martie – 30 mai, I.L.C., de 17 ani, din comuna Stroești, îm­preu­nă cu S.T.C., de 16 ani, ar fi pătruns prin efracție, pe timp de noapte, în alte 3 magazine, din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras țigări și bani, producând un prejudiciu estimat la 10.000 lei.
În urma probatoriului admi­nis­trat, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de I.L.C., și S.T.C., urmând ca aceștia să fie prezentați procurorului de caz, pentru măsuri legale. În cauză, cercetările continuă sub supra­ve­gherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat.