Hossu prevestește un nou val de șomeri vâlceni după descentralizare: 1500!


• liderul suprem ALFA crede că descentralizarea lui Dragnea riscă să fie un fiasco generalizat
 

După ce și-au exprimat public opoziția față de textul de lege al descentralizării cerute de USL, sindicaliștii ALFA și-au reafirmat veto-ul prin cea mai autorizată dar și cea mai autoritară  voce a lor.

Astfel, într-o vizită surpriză în Vâlcea, Bogdan Hossu și-a exprimat temerile în ceea ce privește îngroșarea și mai abitir a rândurilor șomerilor din Vâlcea. Motivul ar fi simplu: o descentralizare făcută pe genunchi și care nu face decât să arunce sărăcia de la Palatul Victoria în capul șefilor de județ.

Încercând o paralelă cu situația cinematografelor care au tot fost plimbate de ruta Ministerul Culturii – autorități locale și invers până când s-a ajuns de la un număr de 110 săli funcționale la numai două, Hossu a dat un verdict deloc liniștitor bugetarilor. Potrivit liderului ALFA, autoritățile locale n-au resursele necesare pentru a susține această tranziție și că urmările nu pot fi decât în restructurări masive pe care Hossu le estimează la aproximativ 1.500 de salariați.

Vulpescu + PCC = LOVE

Tema OLTCHIM n-avea cum să lipsească din agenda liderului ALFA iar acesta a spus că ochii și urechile sale rămân la Uniunea Județeană de unde își preia cele mai multe informații. Hossu a spus, în premieră, că privatizarea încercată în toamna trecută de către Remus Vulpescu era una cu dedicație clară și tot teatrul acestuia avea o direcţie specială: PCC. Tot acesta a pledat și pentru o privatizare normală nu una făcută sub presiune care n-ar conduce decât la plonjonul valorii de vânzare al combinatului.

Chinezii n-au mișcat mai nimic

Între pețitorii cei mai așteptați pentru combinat, poporul galben ocupă în loc privilegiat în speranțele și visele tuturor. Nu și ale lui Bogdan Hossu care, spre deosebire de băgătorii de seamă locali care anunță și prezintă fel de fel de ipoteze sau investitori, este mult mai rezervat. Liderul ALFA spune că, dinspre China nu există decât o intenție și nimic mai mult.

„Vreau mai mult de la ruși…”

Președintele CNS Cartel ALFA a dezvăluit, în cadrul unei conferințe de presă că rușii de la Oil Gas Trade care au ajuns și la Vâlcea în cursul săptămânii trecute au contactat sindicatele prin intermediul ambasadei și a lăsat să se înțeleagă că, provenind din „economie încă destul de centralizată” nu este un mare fan al lor: „Am vorbit, am văzut și hârtiile lor, dar parcă-mi lipsește ceva, aș vrea mai mult…” s-a limitat să afirme plin de mister Hossu.