Hossu anunță că e gata să-l dea afară imediat pe Diculoiu


• dar este împiedicat de regulamente și statute
Intrarea în politică, pe față, și agitarea apelor către albia pedelistă – îndeletnicirile oficiale din ultima jumătate de an ale lui Mihai Diculoiu (foto) – nu prea sunt pe placul lui Bogdan Hossu. Liderul maxim ALFA nu s-a ferit să spună că a fugit mereu de astfel de personaje care poartă două șepci și cărora le e greu, dacă nu imposibil, să se derobeze corespunzător. Hossu a admis că vicepreședintele PDL ar merita cu vârf și îndesat să fie dat afară din mișcare, dar spune că e treaba sindicatului din care face acesta parte și mai departe a federației… afiliate și cotizante la ALFA.