HOREZU și BREZOI, aproape de intrarea în rândul stațiunilor turistice


Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a lansat recent un proiect de HG pentru aprobarea atestării orașului Horezu ca staţiune turistică de interes național și a localității Brezoi ca stațiune de interes local:
„Menționăm că propunerile au fost validate ca urmare a unor vizite în teren, efectuate de specialiștii din cadrul MEAT, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, fiind îndeplinite criteriile minime obligatorii pentru atestarea celor trei orașe ca stațiuni turistice, după caz, de interes național și interes local”, precizează Ministerul Economiei într-un comunicat de presă.
„Din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale, Horezu este cunoscut ca zona de practicare a pomiculturii, creșterea animalelor, olăritului, exploatarea și prelucrarea lemnului. Olăritul continuă să reprezinte emblema locului. De asemenea trebuie remarcată poziția privilegiată din nordul Olteniei unde există cea mai mare concentrare de mânăstiri din țară, majoritatea din ele aflând-se în aproprierea Horezului”, potrivit Notei de fundamentare.
„Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone”, se adaugă la această notă.